[Daniel777]

Acest nume se dă acelor psalmi care au fost compuşi în mod special pentru ceremoniile religioase ori pentru serviciul de la templu. Astfel avem: psalmul 14 care aminteşte condiţiile cerute pentru a fi admis la sanctuar. Psalmul 23 era recitat în toate ocaziile când un cortegiu procesional se apropia de templu. Psalmul 65 se citea la aducerea unei jertfe, iar psalmul 67 la reîntoarcerea sicriului Legii la cortul sfânt după o victorie repurtată impotriva năvălitorilor sau răufăcătorilor. Cea mai mare parte a psalmilor din cărţile a IV-a şi a V-a au acest caracter liturgic. De altfel, chiar dacă nu toţi psalmii au avut de la început o destinaţie liturgică, până la urmă, atât în sinagogă cât şi în Biserică, ei au dobândit o astfel de întrebuinţare. Diferite indicaţii pe care le găsim în titlurile unor psalmi dezvăluie de asemenea caracterul lor liturgic. Aşa de exemplu la începutul unor psalmi se întâlneşte notat cuvântul “Alamot” - ceea ce indică modalitatea cântării lor pe o voce de tenor (vezi Psalmul 45). Alţii au marcat cuvântul “Ghitit”, de la un instrument muzical cu care era acompaniată cântarea acestor psalmi (ex. psalmii 8, 80, 83). Alţi psalmi au indicaţia “machalat” - ceea ce se pare ca însemnă “fluier”, deci aceşti psalmi trebuiau executaţi cu acompaniament de fluier (ex. psalmii 52 si 87). Cuvântul “mictam” de la începutul unor psalmi indică genul cântării, adică o cântare excelentă sau deosebită. Şase psalmi poartă această suprascriere. Cuvântul “mizmor” se traduce cu “cântare ritmică” şi el se află în fruntea a 57 de psalmi. Expresia “le menateah” - constituie un indiciu pentru dirijorul de cor de felul cum trebuie executată cântarea unor psalmi. Cincizeci şi cinci de psalmi au această indicaţie. Cuvintele “nechiiot” şi “neghinot” definesc alte două genuri de psalmi liturgici şi anume cei desemnaţi prin prima numire trebuind a fi acompaniaţi de fluiere, ceilalţi de un instrument cu coarde. Psalmul 7 are drept indicaţie liturgică termenul “sigaion” ceea ce se traduce cu cântare ditirambică. Cuvântul “sir”, acolo unde se află, indică faptul că psalmul respectiv trebuie cântat, nu recitat. Cuvântul “siminit” arată că psalmul trebuie executat în “octava gravă”. Suprascrierea “tehilah” se traduce cu “cântare de lauda”, iar cea de “tohad” cu cântare de mulţumită (vezi Psalmi 29 şi 144).