Citat:
În prealabil postat de irinelu
Buna seara,
Citesc cu drag subiectele de pe acest forum. Dar daca am si eu un subiect sensibil?
|
Am postat și mai sus opiniile mele (pe baza faptelor pe care le-ai enunțat aici) cu privire la aceast situație. Revin punctual:
Si eu...care sunt atat de legata de familie.
Asta-i bine, dar eu am impresia că tu confunzi famiile de care trebuie să fii legată sau, măcar, ordinea priorităților.
Care am atata admiratie pentru ei, cand ma simt atat de indatorata.
Și nu crezi că soțul tot observă această admirație perplexă față de părinții tăi și probabil că el (s-ar putea considera astfel) este "desconsideratul satului"? Sau cel puțin nu mai ai vreme de el printre atâtea "admirații" față de părinți...
Părinții sunt datori să facă tot timpul TOTUL pentru tine fiindcă ți-au dat viață fără să o ceri. Tu nu trebuie să te simți îndatorată mai mult decât ți-o cere însuși Dumnezeu. Adică, "va lăsa pe tatăl și pe mama sa", devenind cu partenerul de viață un singur trup, dar cu cinstea cuvenită acordată părinților. Cinste, nu îndatorare veșnică. Lasă-i să se simtă ei datori, fiindcă le-a plăcut când te-au făcut!
Ni s-au alaturat in scurta vreme si mai ales, in afara sfaturilor in bucatarie, nu s-au amestecat.
Oare de ce mă îndoiesc de asta? Îți spun de ce: am și o vârstă și atâtea am văzut și în propria mea situație și pe la alții ca să cred că părinții care "se bagă în bucătărie" nu se bagă și în altă parte. Doamne ferește, nu cred că ai minți, dar percepția ta "cu băgatul părinților" este destul de diminuată, dat fiind faptul că sunt părinții tăi și tu ești tare atașată de ei. (poate mai mult decât ar trebui, măritată fiind). Cred că ar trebui să fii mai explicită!
Imi reproseaza totul la ei.
Te miră? După ce ei au fost o vreme împotriva lui? Mă îndoiesc că s-au schimbat peste noapte!
Patologic mi se pare ca nu-l suporta nici pe cel mai mic membru al familiei, de cativa anisori.
Deja ți-ai exprimat o părere subiectivă gravă despre soțul tău. "Patologic", spui? Unde e iubirea, domniță? Sau "deși patologic, te iubesc, dragule"? Oare, în particular, nu-i spui și nebun? Sau alte apelative călduțe pe care le mai aud prin unele familii?
Isi doreste o familie compusa din doi oameni, nu una extinsa. Nu cedeaza iar eu ma gandesc serios ca asa nu voi putea trai. Si desigur, inainte de casatorie nu era asa...
Ce-ar fi să-ți dorești și tu o familie cu el și cu copii voștri? Nu cu părinții tăi sau ai lui (cred că au loc, nu?), frații, verii și alții?
Cu cine vrei să trăiești alături? Cu soțul tău? Cu părinții tăi? Cu toții? Dar soțul tău este pe post de ursuleț de pluș și tu vrei să rămâi cu părinții ca și cum nu te-ai fi măritat? Sau ce vrei, de fapt, că nu înțeleg prea bine. Te-ai măritat? Foarte bine... Fă bine și ai grijă de familia ta.
Eu m-am însurat, am soție, am copii și nu mi-am văzut părinții de o jumătate de an (doar la telefon). Asta nu înseamnă că nu-i respect, dar AM FAMILIE. Părinții nu mai sunt familia mea! Și nici socrii! Când îi văd, e bine, îi cinstesc, îi ajut.
Referitor la asta: socrii mei nu îndrăznesc să-i spună soției mele ceva rău de mine, nici acum după ani de zile de căsnicie. Știi, de ce? Chiar la început soția mea le-a spus: "Nu m-am măritat cu voi, ci cu el. Dacă vreți să-l iubiți, bine, dacă nu, la revedere." Mi-e nu mi-a cerut niciodată să-i accept pe părinții ei, ci le-a cerut lor să mă accepte pe mine. La fel, mama mea nu a dorit-o pe soția mea, a urât-o enorm de mult... Evident că pentru mine a contat, dar nu atât de mult încât să-mi clintească hotărârea. Astăzi, datorită iubirii și a exemplelor ei personale, a vieții ei creștine, a luptei pe care a dus-o până și cu mine, mama mea o preferă pe ea și nu pe mine! Asta ca să nu mai vorbim de ce poate face iubirea. Pentru mine toate astea sunt minuni și eu nu am nici un merit deși mi-ar fi plăcut să mă laud cu asta.