Povești adevărate cu îngeri
O picătură de lumină
Eram obosită. Cu fiecare zi simteam cum energia mi se împrăștie în și între lucrurile pe care le făceam mecanic. Curățenia zilnică prin casă, îmbrăcatul copilului, gătitul, spălatul vaselor, al rufelor ș.a.m.d.
În acea vară însă, licărul stelelor pe bolta nopții, momentele de cufundare în mine, răgazul pe care începusem să mi-l acord pentru a pătrunde sensul ascuns al lucrurilor și puterea minunată a liniilor trasate în vârful peniței, pe coli mari și albe, care mă ajutau să clădesc un nou Univers, o lume aparte, acestea toate mă făcură să renasc.
Când seara cobora printre blocuri, așezându-se molatec deasupra liniei orizontului, simțeam un ușor fâlfâit din aripi transparente și atunci, mâna dreaptă cuprinsă de vrajă, dădea viață unor nemaivăzute vase cu flori sau peisaje necunoscute, în care liniile fremătau pline de subînțelesuri.
Într-una din zile, ajunsă acasă după orele de serviciu, după ce m-am descotorosit de hainele subțiri și de pantofii cu tocuri înalte, mi-am îmbrăcat cămașa de « pictor« și m-am așezat pe gresia răcoroasă, printre foi și creioane împrăștiate în bucătăria inundată de lumina asfințitului.
Brusc, o liniște mi-a cuprins sufletul și trupul, coborînd sub pleoape și în buricele degetelor. Am apucat la întâmplare un creion de lemn și mâna a purces să schițeze linii subțiri, firave, ca o pînză de paianjen.
Apoi încetul cu încetul, s-a conturat un trup aburos, din dansul cărbunelui pe hârtia strălucitor de albă. O pată de lumină mă îndemna să scot din adâncuri minunata arcuire a două aripi ample, cu penaj străbătut de freamăt.
Se contura tot mai frumoasă silueta unui înger, fără chip în neauzita și nevăzuta legănare a înaltelor sfere. Am lăsat ușor creionul, parcă a nu speria dansul aripilor înlănțuite care se mutaseră de pe hârtie deasupra creștetului.
Am ridicat palmele alipindu-le într-o profundă mulțumire către Creator, căci simțisem o picătură din puterea Sa vibrându-mi în degete
Simțeam că El, minunea din pagină, mă însoțise pas cu pas, întotdeauna, îndemnându-mă să merg pe drumul de lumină ce-mi fusese hărăzit.
Și o clipă m-am simțit parte a Întregului, o picătură din Oceanul de lumină.
Fusesem față în față cu Îngerul meu păzitor !...
Prezenta ingerului meu pazitor, am simtit-o in ziua in care m-am hotarat sa merg in fiecare duminica si sarbatori la Sfanta Biserica. Asta se intampla, in 1999 06 iauarie, BOTEZUL DOMNULUI ( BOBOTEAZA ), cand mergand spre biserica am cazut pe un petec de gheta si m-am lovit foarte tare la cap, mi-am pierdut cunostiinta, mi-a venit sa vars, eram palida. Dupa ce mi-am revenit ,inainte sa intru in biserica, am mers la o fina de-a mea care mi-a dat sa beau apa sfintita si mi-a dat si pe umflatura de la cap ( ca un ou de gasca), am intrat in biserica, am plans tot timpul slujbei. Dupa doua zile, la rugamintea copiilor si a sotului, m-am dus sa-mi fac o radiografie ( pe care o pastrez si acum ) si bine inteles ca nu am avut nimica, ingerul pazitor m-a vindecat si eu mi-am respectat promisiunea. Pot sa numar pe degete, de cate ori am lipsit la Sfanta Liturghie de atunci incoace( nu mi-o luati ca lauda, doar va marturisesc ca viata mea s-a schimbat radical de atunci si-mi doresc o apropiere si mai mare de bunul Dumnezeu ).DOAMNE AJUTA-NE !
|