[ALEXANDRU ANASTASIU]

Să dăm și exemple concrete de cum a urmat medicina minciunii din credință.
Să explicăm mai întâi ce înseamnă:
ERMETÍSM s.n. 1. Caracterul de neînțeles al unei opere, lucrări teoretice, caracterul secret al unei doctrine. 2. Curent literar, manifestat cu precădere după primul război mondial, care a cultivat deliberat (în poezie) un limbaj excesiv intelectualizat, încifrat, adesea ininteligibil. [Var. hermetism s.n. / < fr. hermétisme, it. ermetismo, cf. Hermes (Trismegistul) – zeu grec, considerat de alchimiști ca patron al științelor oculte și al magiei]
(A) Lucrarea medicului în Hristos, dr. Paul Trosc (a tratat 35 000 de pacienți aflați în dosarele sale și mulți alții pe care nu i-a înregistrat, 3 cărți de specialitate și 230 lucrări științifice, practician prim operator chirurgie generală, chirurgie de urgență, chirurgie vase mari și cord, chirurgie toracică, chirurgie abdominală, chirurgie aparat locomotor, până în 1975 a efectuat 5670 intervenții chirurgicale, peste 18500 aparate ghipsate etc.)
Pag. 22-27: „Au urmat mulți alți medici ocultiști care practicau superstiția notorie sub denumirea de metodica tradițională medicală, ce avea la bază descântecul, incantația, practicile magice […]cu origini în primitivism și în doctrinele ezoterice extrem orientale. Dar adesea erau asociate și cu interpretări de tipul hermetismului lui Paracelsus, primul inițiator european de mare faimă a medicinii hermetice din Evul Mediu.”


De la wikipedia:
„Paracelsus (Philippus Theophrastus Aureolus Bombastus von Hohenheim) (n. 11 noiembrie 1493 - d. 24 septembrie 1541) a fost un celebru alchimist, medic, fizician, astrolog, teolog, filozof elveţian. A fost cel mai cunoscut reprezentant al vrăjitoriei cu mască științifică și al iatrochimiei.[1]
Paracelsus s-a născut în satul Maria Einsiedeln din Elveţia. De la tatăl său, care era alchimist şi medic, a primit primele noţiuni de chirurgie şi medicină.
La 16 ani intră la medicină la Universitatea din Basel, ulterior se mută la Viena, unde, în 1510 obţine bacalaureatul[2] în medicină.
Paracelsus a mai fost instruit şi de celebrul Johannes Trithemius (1461-1526), abatele mănăstirii St. Jakob din Wurzburg, unul dintre cei mai renumiţi maeştri în magie, alchimie şi astrologie. Sub îndrumarea acestui profesor, i-au fost cultivate înclinaţiile sale spre ştiinţele şi practicile oculte. Este astfel unul din primii vrăjitori cu mască de medic din Evul Mediu. Este inauguratorul unui lanț care se continuă până azi sub forma medicilor acupunctori, homeopați, bioenergeticieni etc.
În 1516 obţine doctoratul în medicină la Universitatea din Ferrara.
Cam în acea perioadă îşi schimbă numele din Thephrastus în Paracelsus.[3]
Medic
Profesiunea de medic itinerant îl poartă prin mai multe ţări ale Europei: Germania, Franţa, Ungaria, Olanda, Danemarca, Suedia şi Rusia.
Se spune că a ajuns şi în India. Într-una din aceste călătorii, a fost luat prizonier da către tătari şi dus la Han. În această perioadă de captivitate, a fost iniţiat în învăţăturile secrete ale Orientului.
În toate aceste peregrinări, el a cules foarte multe date utile, nu numai de la medici, chirurgi şi alchimişti, dar şi din contactele pe care le-a avut cu călăii, bărbierii, ciobanii, evreii, ţiganii, moaşele şi ghicitoarele. A adunat informaţii preţioase, atât din mediile cele mai înalte ale societăţii, de la cei învăţaţi, ca şi de la cei neştiutori, şi nu era ceva neobişnuit ca el să fie văzut adesea printre căruţaşi şi vagabonzi, pe şosele şi prin hanuri, situaţie care a determinat pe colegii morali ai timpului să-i reproşexe purtarea şi să-l defăimeze. După ce timp de zece ani a călătorit - practicând uneori profesia de chirurg, sau învăţându-i pe alţii, sau studiind alchimia şi magia potrivit obiceiului acelor timpuri - la vârsta de treizeci şi doi de ani el s-a întors din nou în Germania, unde a devenit repede celebru datorită tratamentelor reuşite pe care le-a aplicat.
În 1525 este numit profesor de medicină şi chirurgie la Basel. Prelegerile sale nu constituiau, ca cele ale colegilor lui, doar repetarea ideilor lui Galen, Hippocrate şi Avicenna, lucru obişnuit în medicina din acele timpuri. Concepţiile sale erau strict personale, predându-le independent de opiniile celorlalţi, culegând aplauzele studenţilor neștiutori dar şocându-i pe colegii săi cu integritate științifică prin nerespectarea regulii de a preda doar ceea ce fusese acceptat ca valabil de vechile autorităţi în materie, și neținând cont că învăţătura sa nu era compatibilă cu raţiunea şi adevărul ci doar cu acțiunea demonică prezentă și în magie.
A combătut concepţia despre boală a marelui grec al antichităţii, Galenus din Pergam (sec II), elaborând o concepţie nouă, mai generală. Dacă la Galenus apariţia bolii era determinată de tulburarea echilibrului dintre umorile organismului, după Paracelsus, rolul de factor determinant era atribuit chimismului fenomenelor fiziologice.
Concepţia lui Paracelsus, deşi mai generală decât a lui Galenus, a avut totuşi un caracter mecanicist, deoarece reducea fenomenele biologice, implicate în apariţia şi evoluţia bolii, la fenomene chimice.
Paracelsus a fost primul care a definit principiul după care fiecărei boli îi corespunde un medicament specific.
Alchimist
Ca alchimist a utilizat pentru prima oară în laborator aparatul de distilare prin antrenare cu vapori de apă, inventat de el, a preparat hidrogenul din oţet şi pilitură de fier şi eterul etilic din etanol şi vitriol.
Cercetările întreprinse de Pracelsus în vederea obţinerii pietrei filozofale, (datorită vrăjilor care le practica frecvent, a invocațiilor demonice și a iubirii sale nestăpânite după averi, avea credința că poate obține o substanță care în atingerea cu alte metale le poate preface în aur). Piatra filozofală (în latină: Lapis philosophorum, în arabă: El Iksir, de unde şi cuvântul "elixir") este o substanţă legendară cu ajutorul căreia alchimiştii pretindeau că pot transmuta metalele inferioare în aur. De asemenea, era considerată şi panaceu: licoare care avea puterea (potrivit concepţiei alchimiste) de a vindeca toate bolile şi de a dărui tinereţe veşnică. Se vede așadar câtă ignoranță și lipsă de rigoare științifică avea. Deoarece se iubea pe sine în chip narcisist avea impresia că este omul cel mai genial de pe pământ. De aici s-a sădit în el ideologia fixistă, obsedantă, că omul reprezintă adevărata chintesenţă.”


Continuare dr. Paul Trosc: „Elvețianul Paracelsus este inițiatorul și fondatorul de bază al medicinii hermetice – oculte și vrăjitorești – aptă de a fi cunoscută doar de cei inițiați dar inaccesibilă cunoașterii tuturor celorlalți. Paracelsus a preluat practici de magie albă și magie neagră cu scopul de a produce fie fenomene contra naturii, fie fenomene morbide, fie tămăduiri virtuale în scopul de a imita autentice restabiliri ale echilibrelor biologice naturale. În acest scop își alimenta profesionalismul său și competența întrebuințând toate sursele magiei albe sau negre fie cele egiptene fie cele legate de așa zisa religie a lui Zoroastru [660-583 î.d.Hr.] – Zaratustra, reformatorul pseudoreligiei iraniene vechi. […] El a fondat marele clan al magilor cu reprezentanţi activi în toată lumea. Magii – slujitori idoleşti ai falsei religii şi învăţături a lui Zaratustra – practicau astrologia, întocmeau horoscoape personale şi istorice pe epoci, practicau alchimia şi arta vindecărilor prin vrăji şi descîntece şi aplicau metode de mutaţie magică vibratorie pe regiuni bolnave şi pe diverse plăgi […] practicau chiromanţia (ghicit în palmă), ghicit în vise şi tîlcuirea lor, ghicirea în globul de sticlă […] hipnoza individuală şi colectivă determinând starea de medium animală sau umană. Practicau spiritismul şi invocaţiile magice cunoscute în domeniul teosofiei.
Toate aceste practici aveau rădăcini adânci în lumea primitivă a populaţiilor vechi ignorante – cu gândirea lor plină de superstiţiile arhaice şi păgâne – care aduceau sacrificii animale şi umane, prin arderea de vii a oamenilor sau alte metode barbare de exterminare.
Tot de acolo provin şi cele mai teribile manifestări lubrice colective, cu dedarea la perversităţi sexuale; orgiile de cumplită destrăbălare luciferică, greu de imaginat sau descris şi pentru omul pornografic contemporan. Aceşti vrăjitori şi mai apoi magii amintiţi practicau invocaţii ale demonilor şi folosindu-se de prezenţa lor produceau diverse apariţii sau dispariţii, levitaţii, luminescenţe, vibraţii ale metalelor şi ale banilor metalici rotunzi, ca şi multe alte fenomene. Chiar şi acele învieri mincinoase – virtuale – ale morţilor despre care se cunoaşte şi din spusele Sfinţilor Părinţi.
Toate aceste fenomene fac obiectul magiei în general şi se leagă indubitabil şi evident de yoga budistă şi de brahmanismul şi taoismul tibetan (forme populare de teosofie şi magie). De fapt yoga şi rătăcirea tibetană pot fi considerate miezul luciferic al întreg ocultismului. Vestita piatră filozofală – marea problemă a alchimiştilor […] reprezintă fondul idealului concretizat în cinstirea idolatră a viţelului de aur.
Va urma:
Johann Wolfgang von Goethe,