[vsovivi]

Degeaba e-şti sărac dacă dor-e-şti să fii bogat, dacă ai duhul lăcomiei şi al minciuniunii iubirii măririi aristocratactice de sine... adică vrei să fi şi tu un privilegiat la umbra legii, să parvii ca şi căpăpuşa la adăpostul legii... atunci defapt eşti mai rău ca şi bogatul, că ăla fiind bogat nu se mai gândeşte cu poftă mare şi multă la cum să facă avere fiindcă deja are destulă şi o risipeşte pe plăceri, nu mai visează la cai verzi pă păreţi ca săracul cu gând să parvie şi care se visează nonstop să ajungă bogat... ca să se răzbune pe sărac... că de aia se răzbună săracul pă bogat că defapt el vroia să se răzbune pă sărac dar de lene se răzbună mai întâi pă bogat că-i mai simplu să fure şi îi ia averea şi apoi tot pă sărac se răzbubună... toată viaţa, ca un fel de hoby.

Deci e obligator ca săracul să dorească să fie tot mai sărac, mereu, toată clipa fără ca să fie compătimit de nimeni... altfel, dacă doreşte să fie mai bogat, imediat i se iveşte prilejul de a se zgârci şi face o afacere dezastroasă pentru el bătând palma cu diavolul gLumii... şi nu mai scapă din întuneric până la pensie şi apoi mai aşteaptă doi trei ani ca să moară... degeaba.

Ca orice creştin trebuie să vrei să fi creştin adevărat şi atunci trebuie să-ţi doreşti cu ardoare, ştiu că doare tare, să-ţi doreşti să fi tot mai sărac şi tot mai curat, pe interior... adică să mânci tot mai puţine păcate... tot mai puţină îngâmfare şi mândrie şi apă străină şi blestemată... să ai tot mai puţini mafihoţi în care să-ţi pui nădejdea... Dar în tot timpul ăsta trebuie să şi munceşti pentru Hristos... dar mai mult părinţii pentru copii... fiindcă toţi copiii cred mereu că totul le e de joacă... şi atunci joacă... teatru.