În prealabil postat de ory
Nu contesta nimeni faptul ca este frumos, inaltator, este ca o vraja din care te infrupti cu atata sat si nu-ti mai doresti sa se termine . Dar se termina, pana la urma, si nu din necredinta, ci din clipe adunate manunchi si integrate intr-o realitate care nu-si mai permite sa viseze, ci-si plamadeste existenta din farmec si cusur deopotriva.
Si mormintele sunt frumoase, dar nu ne-am dori sa le dezgropam. Iar ca mirean ( cu atat mai mult daca nu esti tanara ), privilegiul este ca persisti in acest frumos, atata timp cat te manifesti doar ca musafir, oricat de mult ai sta acolo, nu exista comparatie.
Oricum, nu-si au rostul patrunderile adanc in acest concept, chiar nu-si au rostul....de la cuvinte la fapte, de la aparente la realitate este o cale lunga si diferita intr-un mod considerabil.
Este firesc, pana la urma. Ganditi-va cat de subiectivi suntem, acolo mergem sa ne reculegem, sa ne mangaiem sufletul printr-o atmosfera spirituala deosebita, acolo mergem cand ne rupem de familie, de casa noastra si de toata invalmaseala ei cotidiana, pentru un moment, o zi, o saptamana doar.
Dar cei ce traiesc in manastire, nu mai evadeaza in alt loc, nu se mai desprind pentru alt gen de reculegere, isi traiesc drama si frumusetea in acelasi loc, acolo este acasa .
Tocmai de aceia apar toate evenimentele la un loc, si bune si rele, exact ca intr-o casnicie, ca intr-o lume plina de dragoste si ura, chiar daca s-ar presupune ca locul in sine trebuie sa inspire doar iubire . Este imposibil asa ceva, suntem doar oameni, iar oamenii sunt cele mai complexe fiinte tocmai fiindca oscileaza permanent intre instinctul animalic, educatie si rationament.
Si, de asemenea, ca-n orice casnicie cu bune si cu rele, se pun in balans toate lucrurile si principiile, personalitatea si interesul. astfel se ajunge la decizii insuflate de constiinta, dar si de caracterul individual si deprinderile sociale sau din interiorul colectivului .
|