Este absurd sa ne intrebam ce este pacatul cand, de fapt, abia mai putem respira sub povara lui. Ca si cum am purta in spate un bolovan imens care ne striveste si ne sufoca, iar pe noi ne preocupa nu cum sa scapam de el, ci cum sa-l definim, sa aflam cat cantareste. De aceea, atunci cand incercam sa definim pacatul nu se cade sa aducem citate din carti, ca si cand noi insine nu am avea experienta pacatului, ca si cum el nu ne-ar da zi de zi de furca.
Intr-adevar, cred ca niciunul dintre noi nu suntem indreptatiti sa tinem altora prelegeri despre indumnezeire si viata autentica in Hristos. In schimb, despre pacat, da, deoarece toti ne aflam (ne-am aflat) sub povara lui.
Definirea pacatului este un lucru secundar. Vederea pacatelor proprii si marturisirea lor in Spovedenie sunt lucrurile cu adevarat importante. In urma lor primim iertarea pacatelor si harul dumnezeiesc. Altfel, riscam sa ramanem cu defintiile si constatarile, dar nu numai cu ele, ci si cu pacatul.
|