Citat:
În prealabil postat de Traditie1
Închipuirea de sine ia toate aspectele posibile, maimuțărește toate virtuțile. Singura virtute care nu este batjocorită de închipuirea de sine e smerenia.
Prin închipuirea de sine omul se îndulcește cu gândurile că este bun, smerit, sfânt etc. Lacrimile sunt una din mijloacele clasice prin care diavolul împinge oamenii la închipuirea de sine, le sugerează că au ajuns asemenea sfinților.
Închipuirea de sine e principala cauză a mândriei, rădăcina tuturor relelor.
|
Pai noi plangem tocmai pentru ca nu suntem buni,nu suntem asa cum ne-a spus Hristos sa fim,eu nu ma "indulcesc" cu nimic,stiu si acolo si aici ca sunt un strop de noroi si nu am nici o sansa sa ajung la "starea cea de har".De unde pana unde inchipuire de sine si mandrie ???Plansul nu tot din smerenie se naste?Vine singur si nu-l poti controla.Ma rog lui Dumnezeu asa :"Doamne lacrimi da-mi Tu mie,sa-mi pot plange-al meu pacat...Ce Ti-a fost o cruce Tie,pana m-ai rascumparat..."Iarta-ma Traditie,dar nu vreau sa inteleg ce spui tu...Asta ar insemna sa nu mai facem nimic,dar eu cred ca Hristos se bucura cand ne vede ca plangem sau radem atata timp cat o facem cu tot sufletul nostru de oameni pacatosi