Cate un gand tot mai apare la rugaciune, dar de o vreme sunt "atacat" din ce in ce mai putin. Am zambit la postarea lui Mihnea Dragomir si mi-am amintit de cineva, demult, care spunea despre altul ca sa evidentieze ceva: " E atat de aiurit incat nu numai ca se inchina catre Apus, dar mai are si erectie in biserica!" Totusi, aici nu e cazul, cred eu!!

Cat despre coborarea gandului in inima, eu cred ca este ceva metaforic. Dincolo de miile de pareri si sfaturi legate de "Rugaciunea inimii", care in randul mirenilor nu are nici o relevanta, oricat s-ar amagi unii ca o practica, coborarea gandului in inima nu inseamna sa ne punem imaginatia la treaba, ci sa ne punem in rugaciune toata dragostea fata de Dumnezeu, dar si smerenia. Trebuie sa-ti recunosti conditia de neputincios si sa-ti patrunda in suflet intreaga recunostinta pentru tot ce ai si esti! Asta cred eu ca inseamna sa cobori cu gandul in inima! Si atunci nu mai vine "vicleanul" sa cocheteze cu programul tau de maine, pe care oricum il uiti imediat ce te ridici, ca nici nu mai stii ce lucru "foarte important" trebuie neaparat facut, de care ti-ai amintit taman la rugaciune...