[AndruscaCIM]

În prealabil postat de anna21

Eu nu zic ca parintii gresesc. Ci pur si simplu interventia lor creeaza probleme.
Parintii mei mi-au dat de multe ori sfaturi bune, excelente chiar, pe care nu le-am pus in aplicare deoarece sotul meu avea alte idei.. Si chiar daca stiam ca rezultatul actiunilor noastre va fi prost, in general am evitat sa insist sa se faca cum stiu eu ca e bine (si cum m-au sfatuit parintii) ci accept solutia sotului ca sa avem pace in casa. Si cred ca sotul meu este suficient de inteligent incat sa acepte in sinea lui ca greseste si sa capete intelepciune in timp. Asta este calea cea mai grea, zic eu: sa inveti din propriile greseli.


Cat priveste intelepciunea celor batrani, cred ca toti sunt de acord ca uneori varsta NU aduce un plus de intelepciune.
Sunt unii oameni care se straduiesc toata viata sa obtina ceva (lucruri, faima, stiinta etc..) si la vremea batranetii, in loc sa concluzioneze ca NU acesta este scopul vietii noastre, isi imping copii sa faca mai departe ceea ce au inceput ei.

Tu, Andrei, nu ai copii si de aceea nu stii ceea ce este un lucru de mirare si pt mine: cat de modelabili sunt copiii!
Efectiv poti sa le modelezi felul in care vad lumea. Si acest lucru se intampla oricum: voluntar sau involuntar.
Copilul meu de doi ani ne imita pana si in cele mai mici detalii: ne imita uneori si expresia faciala. Daca eu stau pe scaun, isi aduce si el un scaun mic si sta langa mine, daca eu gatesc, se preface ca gateste, etc.. (de aceea stau mai putin pe net, nu vreau sa invete copiii ca aceasta este o activitate normala sau placuta) Asta este ocupatia lui: observa si imita. Imita timbrul vocal al celui mare (desi ei au voci diferite) astfel incat eu nu recunosc cine a vorbit. Etc.

Copilul cel mare preia deja ideile noastre. Vrea sa stie ce credem despre un lucru sau altul si le preia drept adevaruri absolute. Si aici este partea cea mai dureroasa deoarece sotul meu este ateu (cred ca este cel putin a treia generatie de ateism in familia lui). Acum este mic si pot sa-i pun bine in minte ideea a Dumnezeu exista, ca ne iubeste si vegheaza asupra noastra, ca ne asculta rugaciunile si se bucura cand facem bine etc.. Dar inevitabil va sosi momentul cand tatal lui ii va expune propriile pareri. Sau va afla teoria evolutionista la scoala.
De aceea cresterea unui copil in ziua de azi o vad ca o batalie cu timpul.. incerc sa folosesc cat mai bine acest scurt timp pe care il am si in care am ocazia sa-i insamantez niste idei in minte de care sa nu se indoiasca multa vreme de acum inainte.

Ateismul sotului meu a fost invatat de la parintii lui (care de fapt zic ca sunt crestini, dar nu merg niciodata la biserica si cred vorbele lui Marx ca religia este opiumul popoarelor). Nu poti sa te nasti ateu. Ateismul este doar un set de idei care se invata. El a fost invatat de mic ca viata a aparut din combinatii intamplatoare ale elementelor etc.. (ceea ce am aflat si eu in copilarie), dar sotul meu a fost invatat si concluziile darwinismului: omul este in evolutie (deci exista oameni mai evoluati si oameni mai aproape de maimute.. unii avand mai multe drepturi in virtutea legilor supravietuirii celui mai bun/evoluat), morala, binele si raul sunt relative (evident). Acestea sunt ideile care stau la baza conceptiei despre lume a sotului meu, idei pe care NU le pune sub semnul intrebarii deoarece sunt de prea multa vreme in mintea lui.
Si in astfel de conditii eu nu pot deculpabiliza parintii!
Faptul ca X nu s-a casatorit este vina educatiei (a parintilor), nu o intamplare! Nu stiu daca ma fac inteleasa.
Si consider ca in general cand omul este ateu, vina o poarta parintii.
Cunosc multi atei si cunosc multi parintii care si-au pregatit copiii doar pentru a "reusi" social, pentru a avea acces la bunuri materiale, la satisfactii intelectuale etc...
Si atunci ma intreb ce sfaturi pot da astfel de oameni?
Poate ca tocmai greul vietii familiale (fara interventii externe) este sansa tinerilor de a se maturiza, de a-si pune intrebari existentiale.

O fi purtand vina si parintii, de fapt e ceva normal...dar daca minimizam caracterul copiilor, si ne imaginam ca ne copie pe noi si atat...cred ca nu prea e adevarat.

Legat de necasatorirea copiilor...imi vine greu sa cred ca aceasta se poate datora in cea mai mare parte parintilor, pai atunci cui s-ar datora necasatorirea lor...atunci cand parintii ii sfatuiesc spre aceasta directie?

Copiii-viitorii oameni maturi, pusi in fata unor alegeri, pot avea si ei deja tarele lor, sarm, sau nu, comit greseli, sau nu, sunt sociabili, sau nu au aceasta abilitate de a fi sociabili, pot avea defecte pe care nu si le corecteaza, si pe care poate nici nu le constientizeaza...si deci pana la varsta la care ar putea fi casatoriti, sau nu...pot fi deja foarte responsabili de situatia lor.

Faptul ca in general copiii mici isi imita parintii e doar un stadiu din formarea lor ca oameni, dar cand lucrurile devin mai complexe...copiii au deja mai multe variante/drumuri in fata, aleg si singuri, si ajung sa discearna altfel lucrurile.

Cat despre ateism...faptul ca parintii sunt atei, nu inseamna automat ca si copiii vor fi atei, iar daca sunt...sunt pentru ca aceasta varianta le pare valabila, si nu celelalte care le sunt prezentate.