[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de wassabi

Cred ca trebuie sa mai lamuresc ceva. Cum arata Dumnezeu? Are forma umana?

Dumnezeu este spirit pur. Prin urmare, nu are formă, nici umană, nici neumană, ci nu are formă de loc. Asta nu înseamnă că nu ar putea împrumuta o formă anume.

Asadar, ce spui tu cu metoda exemplului personal este potrivita pt cazurile cand vorbim de un preot si enoriasii sai sau a unui mic patron pt cei cativa angajati ai sai, nu se poate aplica lui Dumnezeu. Sa fim seriosi, cum poti sa ceri exemplu personal de la Dumnezeu, e ca si cum directorul general al unei firme cu 20000 de angajati (tu ai venit cu exemplul asta) ar trebui sa dea cate un exemplu personal fiecarui angajat, e inutil, e totusi directorul general.

Comparaţiile de acest tip sunt imperfecte. Le facem totuşi, neavând în lumea noastră altele mai bune ori alt mod de reprezentare decât ceea ce ştim deja. În exemplul dv, directorul a 20 000 de angajaţi nu poate da exemplu personal de măturat tuturor angajaţilor. Însă ar putea da unui număr mic, dar semnificativ dintre ei, iar ceilalţi, auzind de la cei care l-au văzut că şeful s-a făcut asemenea ultimului dintre ei, îşi vor schimba mentalitatea. Exact acest lucru a făcut Isus.

Problema mea cu majoritatea raspunsurilor voastre este ca ele incearca sa justifice o concluzie, sunt toate complicate, contorsionate, nenaturale.

Eu cred că, dimpotrivă, credinţa este simplă, accesibilă şi copiilor. Nu trebuie să fii as în filosofie ca să crezi, ci, dimpotrivă, uneori acest lucru poate fi un balast.

Nu incercati sa trageti o concluzie logica de pe urma ipotezei ci incercati sa adaugati date in problema pt a dovedi adevarata concluzia dorita.

Aici se poate să aveţi dreptate. Demonstraţia vine la urmă. Şi în credinţă se aplică aceeaşi deformare din ştiinţă. Potrivit unei cunoscute legi ale lui Murphy, "un experiment se apreciază ca fiind reuşit, dacă pentru justificarea teoriei trebuie omise cel mult jumătate dintre observaţii".

Eu cred in Dumnezeu. Nu stiu cum arata. Cred, de fapt, ca nu "arata" in niciun fel, este mult prea mare pt mintea noastra, este peste tot, este in fiecare atom, este, daca vreti, ca o forta subatomica. Cred ca poti "rezona" cu Dumnezeu, daca esti bun, daca doresti binele, daca iubesti, daca emiti un anumit spectru placut lui Dumnezeu. Cred ca Isus a fost special, un om deosebit cu o capacitate deosebita de a intelege mai mult din ceea ce trebuie sa intelegem si noi, candva. El a incercat sa ne spuna cate ceva, prin pilde, niciodata direct. Nu cred ca Isus a fost fiul lui Dumnezeu mai mult decat este oricare dintre noi. Dumnezeu nu are nevoie de fii si nici nu face favoritisme, ne iubeste pe toti.

A crede în Dumnezeu nu înseamnă a crede într-un Dumnezeu al filozofilor, ci într-un Dumnezeu viu, neîncetat atent cu noi, ca şi când am fi singura Sa preocupare. Înseamnă a crede ceea ce a spus Dumnezeu. Dacă Isus a spus că este Dumnezeu, eu Îl cred.

O paranteză: e interesant de observat că primele erezii cristologice nu au fost cele care au contestat dumnezeirea lui Cristos, ci acelea au apărut mai târziu, în vremea primelor sinoade ecumenice, adică abia în secolul al IV-lea, când Biserica ieşise din catacombe şi încetase de a mai fi persecutată. Primele erezii cristologice contestau umanitatea Sa, unii, aşa cum au fost dochetiştii, spunând că era iluzorie.