[Aurelia2010]

Uite, despre ROCOR poti sa mai citesti mai jos. Am gasit acest material pe blog-ul unuia dintre clericii Bisericii traditionaliste.

"Marius Exiguul spune:

„Cred ca se cam exagereaza, ortodoxia este una, ruptura, schisma este grea, nici cu sange de martir nu se spala”

Pr. Veniamin Ilie:

Este foarte adevărat; însă, ruperea de Biserică nu înseamnă ruperea de o ierarhie sau alta, sau de o instituţie oficială recunoscută de ministerul cultelor, pentru că nu aceasta atestă canonicitatea unei Biserici! Trebuie luat în calcul în primul rând formele de mărturisire întregi ale Dreptei Credinţe, care din nefericire nu corespund cu mărturisirile de credinţă are ierarhiei BOR, întrucât prin mişcarea ecumenică, decad complet chiar şi de la Dogmatica despre Sfânta Biserică – UNA. De aceea, ruperea de unii ierarhi se justifică canonic prin canonul 15 al Sinodului 1-2 din Constantinopol, care chiar impune separarea de episcopii care fac greşeli de această natură sau care răspândesc contradictorii Sfintelor Canoane, ceea ce ierarhia BOR face de foarte mult timp acest lucru şi asta este foarte grav.

Marius Exiguul spune:

„dar sa nu uitam ca si inainte de 1924, se faceau rugaciuni si intalniri ecumenice. Si nimeni nu a rupt biserica. Cred ca cei care dau cu piatra sunt cei care se simt pe undeva… de plans, ar trebui sa se uite mai bine in adancul inimii”.

Pr. Veniamin Ilie:

Ei bine, frate Marius, trebuie să nu uităm adevărul că până la anul1900 erau consideraţi eretici şi anatematisiţi cei care acceptau calendarul Grigorian. Cât despre rugăciunile ecumeniste, trebuie iarăşi să nu uităm că apartenenţa ierarhiilor ortodoxe oficiale la C.M.B. se face abia în anul 1962, nicidecum în1924, când abia s-au făcut primii paşi în vederea apropierii de catolicism prin sărbători şi alte aspecte vizibile din viaţa bisericească ortodoxă. De aceea nimeni nu s-a separat de ierarhii ortodocşi până în anul 1900, căci aceştia erau statornici în credinţă şi nu călcau peste cuvintele Sfinţilor. Dar, după 1900 avea să vină puterea catolică în fruntea statelor, precum şi la noi, şi la alte state, aşa încât mulţi dintre ierarhi erau apartenenţi la masonerie şi fideli primatului papal. Primul Episcop care se separă de ierarhii noii generaţii, este Episcopul Gherasim Saffira, care-şi citeşte în Sinodul de la anul 1909 motivele canonice pentru care nu mai există arhiereu ortodox în ierarhie, ci doar cu numele. PS. Gherasim este arestat ulterior pe motive că „nu respecta anumite legi” impuse de principe, iar apoi este omorât în condiţii incerte până în zilele noastre. Despre motivul omorârii Episcopului Gherasim Saffira şi nu numai a acestui ierarh, nu s-a pronunţat nici statul, nici ierarhii, deşi era unul dintre ierarhii de seamă ai Bisericii Ortodoxe dinainte de 1909. În discursul său prin care aduce la cunoştinţă separarea de ierarhia nouă, nu precizează şi separarea de Biserică, ci de acei ce calcă în picioare Învăţăturile Bisericii. Prin urmare, separându-se de aceşti ierarhi trădători ai Ortodoxiei, nu s-a separat de Biserică, ci de cei ce se dau drept ortodocşi, fiind de fapt ori protestanţi ori catolici, ori infiltraţi ai acestora. Să nu uităm că Biserica Ortodoxă este una şi corabie a mântuirii, care nu poartă pe creştini de izbelişte prin cârmaci mincinoşi, cum nici Mântuitorul nu a lăsat Biserica în mâinile mincinoşilor, ci în mâinile celor ce i-au ascultat Poruncile, iar cei ce au urmat după Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, au avut pe Sfintele Sinoade care le-au spus toate ascunzişurile şi le-au tâlcuit lor tot, punând hotare pentru a nu se abate de la calea mântuirii. Deci, aceştia nu sunt nici mincinoşi dar nici neascultători de Poruncile Lui Hristos şi hotărârile Sfinţilor luminaţi de puterea Sfântului Său Duh, ci sunt acei ce păzesc toate!

(mai continua textul)