Citat:
În prealabil postat de Miha-anca
Din cate am citit, aici e vorba de ispita de dreapta, atunci cand tii cu tot dinadinsul sa respecti toate canoanele, sa exagerezi, crezand ca faci bine. Dar diavolul vine cu aceasta ispita la cei mai avansati din punct de vedere duhovnicesc, la cei, care s-au indepartat de pacate, tocmai pentru a-i face din nou sa pacatuiasca. Ajunge sa dai ascultare diavolului o singura data, si apoi face cu tine ce vrea el...
Cei, care inca se complac in pacate, mai degraba sunt tinuti departe de rugaciune si canoane... Acestia vor respecta unele canoane, vor face faptele si gesturile necesare, dar fara participarea inimii.
Iertati-ma daca gresesc, dar cand aud vorbindu-se de cineva care respecta orbeste toate canoanele, desi nu e patruns in inima sa, acest lucru mie mai degraba in suna a indemn de a nu respecta canoanele, sub pretextul, ca duce la "tipic, si la inima nimic". Nu cred, ca Pr. Arsenie Papacioc a recomandat sa nu se respecte canonul primit, ci a spus sa implicam si inima in tot ceea ce facem; iar gandul nostru, inaripat de o rugaciune scurta, sa zboare cat mai des spre Domnul. In orice caz asa mi-a spus mie Sfintia sa.
|
Sunt partial de acord cu aceasta afirmatie "tipic, tipic si in inima nimic". Acum vorbesc din proprie experienta.
De multe ori in viata m-am ghidat dupa semnificatia zicalei "pofta vine mancand". A fost o perioada in care m-am indepartat foarte tare de Dumnezeu si nu mai spun de Biserica... eram foarte furioasa si toata chestia asta m-a tinut vreo 4-5 ani. Apoi, a venit o vreme in care nu mai aveam nicio speranta de mai bine in viata mea si, desi undeva inlauntrul meu stiam ca doar Cel de Sus mai este langa mine cu adevarat si ma poate ajuta, nu am gasit in mine forta de a ma ruga, de a merge la Biserica asa cum trebuie...adica, sa am credinta in suflet, sa spun o rugaciune din toata inima. Mi-am dat curand seama ca nu sunt pe drumul cel bun spre a deveni un bun crestin. Am hotarat, in concluzie, sa merg duminica de duminica la biserica sa ascult slujba si sa spun in fiecare seara o rugaciune...am facut toate astea pentru ca asa trebuia si fara prea mare implicare sufleteasa...si...pofta a venit mancand:)...dupa un timp am inceput sa merg la Biserica pentru ca ceva ma chema (acum nu mai trebuia), nevoia mea spirituala s-a aprins si incet, incet am prins o mare "pofta" de cunoastere a lui Dumnezeu, de slavire, de pocainta:)...cam asta a fost cu "tipic, tipic dar in inima nimic"... parerea mea este ca , chiar daca incepi sa faci lucrurile intr-un mod tipicar, treptat, treptat, iubirea lui Dumnezeu se revarsa asupra ta si te acapareaza...