Citat:
Īn prealabil postat de ory
Nu parasesc BOR, nu parasesc pe nimeni, insa ma limitez la ceea ce inteleg si pot gandi in conformitate cu viata de zi cu zi , in conformitate cu realitatea si nu cu atatea viziuni mistice care nu au puterea de-a se intrupoa si astfel devin doar niste iluzii neputincioase despre credinta.
|
Ideal este ca fiecare dintre noi sa se limiteze la ceea ce intelege atunci cand exprima o idee! Ce este insa de facut atunci cand niste oameni mici, aflati sub vremuri, se aseaza pe un scaun de judecata imaginar spre a judeca, culmea!, ceea ce este vesnic! Vorbim de realitate pe de o parte si de viziuni mistice de cealalta parte, dar nu vrem sa recunoastem ca de fapt ramanem incarcerati in cele lumesti, realitatea in cauza cat si viziunile (orice fel) sunt doar ceea ce firea noastra pamanteasca percepe, deci ceea ce intelegem.
Hristos si Biserica Sa este desupra acestora! Nu vreau sa intru in explicatii despre vesnicia lui Hristos si despre universalitatea operei Sale mantuitoare (a nu se confunda cu ecumenismul), despre faptul ca prin El omul devine asemeni cu Dumnezeu, adica deasupra acestor lucruri minuscule ce tin de realitatea sau de viziunile ce le pomeniti, stimata doamna!
In aceste cateva randuri ce cu indrazneala (iertati-ma) vi le adresez as fi vrut sa cuprind, spre exemplificare, intreaga traire de doua mii de ani a ortodoxiei noastre si care stiti prea bine, a fost incercata constant spre dezbinare, nu numai acum, dar a rezistat si inca va rezista! V-ati intrebat, oare de ce unii (putini) cad, dar totusi atat de multi rezista? De ce unii, putini, pleaca din manastiri si apoi dau cu biciul in toata Biserica doar pentru a justifica o situatie limitata in timp si strict personala, pe cand altii, multi, in aceleasi conditii, raman si se sfintesc si prin ei se sfinteste insasi Biserica?
Nu este greu de aflat un raspuns, dar trebuie doar smerenie! Eu nu condamn pe nimeni pentru orice alegere ar face, chiar de-ar fi slujitorul meu. Dar stiind ca toti suntem ai Domnului, afirm ca toate acestea nu le spun spre judecata cuiva ci doar ca un strigat mut de tristete vazand caderea stelelor ce alta data straluceau sus pe cerul Lui.
Iertati-ma ca am indraznit sa privesc spre dumneavoastra si sa vorbesc! Dar eu sunt in Biserica si cred si in ascultarea propovaduita de Sfintii Parinti, cred si in sansa mea la mantuire in aceasta Biserica, chiar daca pentru unii pot parea doar "iluzii neputincioase despre credinta". Asa sa-mi ajute Dumnezeu! Iar pe cei care pleaca are cine sa-i judece!
Dumnezeu sa va binecuvanteze!