"Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă !" sunt cuvintele cu claritate de cristal ale Domnului. Ascultând de Mirele ei, Biserica Catolică nu poate accepta divorțul și nici nu poate susține vreo dialectică potrivit căreia Isus a spus altceva decât a spus. Ceea ce se poate admite este ca, în împrejurări grave, atunci când conviețuirea soților ajunge să fie imposibilă, ei să trăiască în stare de despărțire unul de altul. Această separare nu înseamnă un divorț, deoarece legătura sacramentală care îi unește își păstrează tăria până la moartea unui dintre ei și nici o forță nu o poate desface. Viețuind în stare separată, dacă unul dintre ei se va "recăsători", va comite păcatul preacurviei, care, fiind păcat de moarte, duce la căderea din starea de grație fără de care mântuirea nu este cu putință. Acela nu se va putea nici spovedi, nici primi Sf Sacrament al Euharistiei, până ce nu iese din starea căzută în care se află și nu se hotărăște ca să trăiască potrivit Legii lui Cristos. Biserica nu poate face decât ceea ce a primit mandat să facă de la Întemeietorul ei.
|