[ory]

Pana la urma, nu stiu de ce se presupune ca trebuie sa ne ferim de ispite, cand ispitele sunt reprezentate de cele mai multe ori, de experientele noastre sociale si individuale .
Cum si cat ar trebui sa fugim de noi insine si de lucrurile inconjuratoare, pana la ce nivel acestea capata statutul de ispita, un cuvant oarecum nedrept dat unor elemente care pot initia intelepciunea, dreptul la cunoastere pana la urma.?
" Ispita " aduce cu sine si sacrificiul, intotdeauna ne platim cu varf si indesat placerile, tocmai fiindca responsabilitatea si repercursiunile vin de la sine , iar acestea detin cea mai mare forta in formarea individului .
De ce s-ar numi aceste placeri ; " ispite " ? Cand toti le cautam intr-un fel sau altul tocmai pentru a ne intregi definirea proprie si cea unitara, credinta si identitatea.
Depinde foarte mult de felul cum percepem ispita, cum o acceptam sau o respingem sau o reprimam, astfel ea poate capata tot atatea trasaturi infime inaintea celui incercat, cat si trasaturi importante .
Traim printre ispite, facem parte din ele, desi prea putine le denumim astfel, mai cu precadere pe acelea pe care le asociem cu credinta si posibilitatea stirbirii acesteia. Si atunci devenim mult prea formali.