[mariamargareta]

261. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 27-09-2010

O contradicţie flagrantă cu Sfânta Scriptură apare în ideologia noilor lideri pucioşi atunci când ei susţin că Hristos cel întrupat (mai întâi prin Naştere şi apoi prin Înviere) ar fi suferit între timp o nouă despărţire de trup (aşadar, o nouă moarte?) şi aşa, despărţit de trup, li se arată lor “în duh şi cuvânt” şi le şopteşte poliloghii la ureche, şi-i dădăceşte, şi-i învaţă tot soiul de învăţături, despre care pretinde că ar trebui să fie adăugate de către oameni la canonul Scripturii, pentru ca astfel s-o “desăvârşească” şi s-o “împlinească”. Pe vremea Verginicăi farsa era ceva mai rudimentară, dar cu atât mai credibilă, îndată ce “Cuvântul” se întrupa în trupul de carne şi în gura de lut însufleţit a Verginicăi. Temerarii ideologi pucioşi de astăzi inovează sistematic, cu o imaginaţie debordantă, apoi se lansează (inclusiv în ultima lor predică), în lecţii de propagandă asupra unui “Hristos” întrupat în istorie şi apoi destrupat cu forţa de către doctrina pucioşească:

“...Eu, Domnul Iisus Hristos, Îmi desăvârşesc venirea Mea cea scrisă în Scripturi să fie ea cu oamenii în zilele cele de apoi, şi dau, cumva, să vestesc pe oameni mai întâi, şi apoi să împlinesc, şi altfel Eu n-am lucrat, căci Dumnezeu aşa este: mai întâi Se vesteşte şi apoi lucrează între oameni lucrarea Sa. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Duhul care se pretinde astăzi a fi “Cuvântul neîntrupat şi Hristosul destrupat de la Pucioasa” nu se vesteşte însă oricum, ci numai şi numai prin intermediari, pe care el îi numeşte “împărţitorii Lui”. Este vorba, desigur, de cei doi lideri pucioşi Mihaela şi Nicuşor, singurii care împart şi despart, iau şi dau, fac şi desfac, amestecă şi separă toate cele de la Pucioasa:

“Mă vestesc la porţi că vin cuvânt în carte, ca să Mi se deschidă cartea Mea cea de azi şi să intru şi să-Mi las în ea cuvântul venirii Mele, că Eu, Domnul, vin cuvânt pe pământ în zilele acestea şi-Mi lucrez mult pe poporul cuvântului Meu, şi dau din hrana Mea de pe masa lui cu Mine oamenilor, prin împărţitorii Mei, care de la Mine iau şi dau...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Adepţii de la Pucioasa sunt de acum noul “popor ales”, “Noul Israel”; Pucioasa este “Noul Ierusalim”; România este “Noul Canaan”; şi aşa se rescrie istoria religiilor, ca o piesă veche cu decoruri noi şi cu cabotini în loc de actori, în timp ce spectatorii ei dorm în a lor “necredinţă” şi nepăsare în mesajul înnoitor al “Dumnezeului” de la Pucioasa, care vine azi în duh şi în cuvânt pe pământ, în mijlocul oamenilor:

“Mă vestesc ţie, poporul Meu, cu sărbătoarea crucii, că pe tine te am acum casa Mea şi masa Mea şi cale a venirii Mele în mijlocul oamenilor pe pământ. O, oamenii de pe pământ dorm, tată, şi somnul lor este negrija de suflet şi de Dumnezeu şi este necredinţa la mulţi între cei prinşi de duhul trufiei vieţii şi al poftelor ei celor din trupurile lor.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Se proclamă apoi teza că aceia care trăiesc mai mult pentru trup decât pentru suflet îşi pierd mintea şi sunt mai rău decât diavolii, de aceea “Dumnezeul de la Pucioasa” se declară neputincios în a-i mai ajuta ca să se corecteze şi să se mântuiască; în schimb, îi poate ajuta ca să-i pedepsească cu răzbunare, dându-le răsplata ce li se cuvine pentru faptele lor, pentru că I-au întors spatele şi n-au voit să-L primească şi să-L aibă ca păstor, şi nu I-au primit învăţătura pucioşească:

“O, poporul Meu, omul trăieşte mai mult în pântecele lui, în care el se desfată cu inima. Îşi pierd mintea cei ce cad din slava lor cea de pe pământ şi care le ameninţă strânsura lor, şi sunt mai rău ca diavolii, bieţii de ei. Nu-i mai pot ajuta, căci sunt orbi de tot. O, nu-i mai pot ajuta decât cu răsplata cea pentru fapte ca să le deschid ochii şi să-şi privească înşelăciunea vieţii lor faţă în faţă cu ei, căci pe Mine, Domnul, ei n-au voit să Mă aibă, fiindcă viaţa lor şi-au dat-o deşertăciunii vieţii.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Spre deosebire de “lume”, “poporul ales” de la Pucioasa se înveleşte mereu în “Cuvântul” pucioşesc care anunţă solemn trei veniri ale Domnului:
- o primă venire în trup, acum 2000 de ani;
- o a doua venire în duh şi cuvânt, care are loc astăzi la Pucioasa şi în împrejurimi, dar care se tot prelungeşte, îndată ce pucioşii pretind că a început de prin anul 1955 încoace şi nu prea dă semne că se va sfârşi mai repede;
- o a treia venire întru strălucire şi slavă (aşa cum promite de altfel şi Scriptura că va fi cea de-a doua venire a lui Hristos), numită şi “Ziua Domnului”.
Contradicţia dintre textul pucioşesc şi Sfânta Scriptură, care vorbeşte limpede doar de două veniri ale lui Hristos pe pământ, rămâne inexplicabilă:

“Tu eşti învăluit în cuvântul Meu, pe care oamenii nu l-au iubit nici atunci, nici acum, căci am venit acum două mii de ani între oameni, şi acum iarăşi vin, şi stau învăluit în cuvânt şi cuvintez, şi nu fac semne şi minuni cu tine şi lângă tine ca să Mă vadă oamenii cu ochii, ci Îmi fac lucrarea venirii Mele cuvânt pe pământ şi Îmi pregătesc strălucirea şi slava zilei Mele şi ziua când toate noroadele de pe pământ vor vedea umilinţa Mea cu care am locuit între ei şi prin care am răbdat dispreţul tuturor, în vreme ce Eu M-am descoperit cuvânt din cer între ei, iar ei nu M-au cunoscut şi n-au înţeles împlinirea profeţiilor mari şi mici cu acest pământ, şi mai cu seamă pământul neamului român, dat Mie de Tatăl să-Mi fie casă de venire acum, la sfârşit de timp, şi de credinţă în oameni.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

“Mânăstirea” mixtă de la Pucioasa este considerată o arcă de scăpare, asemenea cu arca lui Noe, în care vor fi primiţi doar puţini, doar “cei credincioşi” ideologiei pucioşeşti, adică “poporul” pucios cel “credincios”:

“O, puţini, puţini trag cu duhul credinţei, de la care să vină învierea Mea în om! Pe aceia Eu, Domnul, îi iau în arca Mea, şi prin ei Îmi mai trag în ea pe cei ce întind mâna spre Mine ca să le dau scăparea, şi aşa Îmi voi întocmi Eu popor credincios şi de nebiruit pe pământ ...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Iubirea “Dumnezeului” de la Pucioasa pentru om nu este infailibilă, căci diavolul are putere asupra ei ca s-o ofilească şi s-o chinuiască:

“Mi-e calea grea între pământ şi cer până la inima omului, iar aşteptarea Mi s-a făcut grea. Aştept să se unească omul cu Mine un duh şi o iubire, şi aşteptarea Mi-e grea, şi diavolul Îmi chinuieşte iubirea Mea cea după om.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Liderii pucioşi lungesc şirul inconsecvenţelor lor şi propovăduiesc acum crucea dreaptă, ca semn al preţuirii jertfei lui Hristos, după ce ani de-a rândul au promovat crucea strâmbă ca o inovaţie artistică pucioşească de excepţie, având pentru ei o valoare morală inegalabilă:

“Te-am povăţuit să-ţi faci cruce frumos pe trupul tău, să te închini frumos şi sfânt prin semnul sfintei cruci, şi multe cruci ţi-am spus, tată, să închini vieţii tale cu Mine.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Este blamată apoi reprezentarea lui Hristos pe cruce, aşa cum s-a primit în Biserică prin Sfânta Tradiţie, din generaţie în generaţie. În schimb, se promovează cruci strâmbe, înflorate şi bălţate, care de altfel se vând mai bine pe piaţă, fiind originale şi deci mai atractive din punct de vedere artistic, cumpărătorii fiind mai lesne de “atins la inimă” cu astfel de artificii ieftine, intens colorate:

“ O, vă aduc mulţumire mare că umpleţi de flori semnul sfintei cruci, semn făcut de mânuţele voastre din lemn sau din lut şi apoi împodobit cu flori şi cu îngeri şi cu chipuri sfinte, fiilor, şi nu cu răstignirea Mea pe cruce... iar Eu voi veghea cu voi şi pentru voi şi vom atinge la inimă oamenii...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Pucioşii ignoră aşadar că reprezentarea lui Hristos răstignit pe cruce este făcută de creştini cu adâncă evlavie şi cu respect, nicidecum cu gânduri de blasfemie. Ea este o mărturisire vie a jertfei Lui pe cruce de acum 2000 de ani, făcută pentru toţi oamenii din toate timpurile şi din toate locurile (şi nu numai pentru pucioşi, aşa cum cred şi speră ei!)