Rugaciunea si libertatea duhovniceasca
Rugaciunea cere experienta a unei libertati duhovnicesti pe care majoritatea oamenilor o ignora.
Primul semn de emancipare e renuntarea la a ne impune vointa asupra celorlalti.
Cel de-al doilea e o eliberare launtrica de sub puterea pe care ceilalti o au asupra noastra.
Infranarea dorintei de a domina e o etapa extrem de importanta, urmata indeaproape de neplacerea de a-l constrange pe fratele nostru.
Omul e facut dupa chipul lui Dumnezeu care e smerit si in acelasi timp liber. De aceea e firesc si normal ca el sa fie dupa asemanarea Creatorului sau – ca el sa se retina de la exercitarea vreunui control asupra celorlalti, fiind el insusi liber si independent in virtutea prezentei Duhului Sfant inauntrul sau.
Cei stapaniti de patima puterii intuneca chipul lui Dumnezeu in ei insisi. Lumina adevaratei vieti se indeparteaza, lasand un gol chinuitor, plictiseala sacaitoare. Viata e lipsita de semnificatie.
Atunci cand prin prezenta Sa blanda in sufletul nostru, Duhul Sfant ne face in stare sa ne stapanim patimile, ne dam seama ca faptul de a privi de sus in jos la ceilalti e potrivnic duhului iubirii.Si daca dragoste nu am, orice altceva - chiar si darul profetiei, al intelegerii tuturor tainelor sau al facerii de minuni – nu este de nici un folos.”
(Arhim.Sofronie Rugaciunea – experienta vietii vesnice ed.Deisis, 2007.)
|