Ideea e ca amanam pocainta pana in ultima clipa,sperand ca in ultimele momente ale vietii ,macar,ne va veni mintea cea buna,si ne vom darui intreg sufletul lui Dumnezeu.
Dar uneori,ultima clipa vine prin surprindere,si nu mai avem timp sa ne pocaim.Si murim exact asa cum suntem in clipa de fata,plini de neimpliniri ,nemultumiti de viata noastra,dar complacandu-ne in ea .Ce vom zice oare in ziua Judecatii?Ce scapare vom mai avea?
Caci toate le amanam de azi pe maine ,si 'maine' s-ar putea ca intr-o buna zi sa nu mai vina.
|