View Single Post
  #8  
Vechi 20.10.2010, 00:28:46
iustin10 iustin10 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.01.2010
Mesaje: 2.305
Implicit

Citat:
În prealabil postat de OmuBun Vezi mesajul
Din pacate, stiu foarte bine locurile unde se gasesc cantitati uriase de "liniste si pace sufleteasca", dar mirajul forumului este mult prea mare si nu rezist tentatiei sa nu intru "macar un pic". Cand imi dau seama, realizez ca am petrecut multe ore, iar folosul a fost doar o alta amagire ca de fapt nu am pierdut numai din timpul pe care-l puteam folosi intr-o activitate fizica, sau odihna (de foarte multe ori m-a prins ora 3 sau 5 dimineata), dar am pierdut de fapt din timpul de dialog cu Dumnezeu, prin lecturarea din Sfintii Parinti sau alte invataturi recunoscute de toata lumea ca fiind folositoare mantuirii sufletului. Din tot ce fac pe acest forum, nu sunt prea convins ca o sa-mi fie de folos la dreapta judecata. Ne amagim spunand ca sfaturile noastre conteaza pentru multi, dar omitem ca de fapt intram sa vedem cine ne-a mai adresat vreun cuvant de lauda, omitem ca de fapt nu avem numai simpatii, ci si antipatii si useri pe care nu-i putem "digera", de parca am avea dreptul sa privim dincolo de propriile noaste pacate!...
Cred ca peste 99% dintre cei care folosesc un calculator, sunt deja "virusati" de cel putin unul dintre pacatele proastei dependente. Dependenta buna ar fi folosirea calculatorului doar pentru literatura religioasa si nu luari de pozitii, dezbateri, puncte de vedere, false impresii de dezvoltare a cultului personalitatii.

Uite ,nu intri chiar degeaba .
Postarea ta mi-a fost de mare folos,ca am vazut ca cineva mai spune lucrurilor pe nume.
Suntem insetati de laudele care ni se aduc,suntem orbiti de mandrie.
Si suntem robi ai patimii contrazicerii la nesfarsit si a judecarii celorlalti.
Toate acestea prin calculator ne sunt satisfacute pe deplin .
Este una din uneltele diavolului,prin care ne stapaneste sufletul.
Totusi ,nimic nu este intamplator in viata noastra.
Chiar si acest instrument il putem intoarce in favoarea noastra,daca il folosim pentru infranare si auto-educare ,pentru a darui incredere celorlati,pentru a dauri un cuvant bun.
Si mai ales pentru a darui bunatate,de care toti au nevoie,mai mult decat de aer.Toti alearga dupa un cuvant de intelegere ,iar nu sa fie contrazisi.
Reply With Quote