Citat:
În prealabil postat de Traditie1
Cărțile filozofilor greci și cultura antică a ajuns până la noi tocmai datorită faptului că manuscrisele lor au fost copiate și recopiate în mănăstirile și centrele de cultură creștine. De fapt s-a păstrat doar ce a corespuns unor nevoi ale comunităților bisericești și cea mai mare parte s-a pierdut fiindcă acei călugări nu au considerat necesar să le transcrie.
|
Sublinierea imi apartine. Confirmati exact ce spuneam mai sus. Calugarii irlandezi au fost cam cei mai activi europeni in munca de transcriere, dar greaca veche a fost usor uitata si parti insemnate ale culturii antice au fost pierdute. Practic, daca ceva nu era de uz bisericesc, nu era considerat de folos. Puteti sa dati vina pe barbari oricat. Mintile luminate ale vremii aveau obligatia morala sa pastreze si sa pretuiasca tezaurul cultural, dar nu au facut-o. Fara invatatii musulmani eram mai saraci azi cu un Platon, cu un Aristotel.
Citat:
În prealabil postat de Traditie1
E drept că au copiat și arabii și că ei au fost mai preocupați de studiul acestui tezaur antic pentru o perioadă, dar (cu unele excepții nesemnificative) nu au existat traduceri din arabă în limbile europene, așa că e o prostie să spui că arabii au contribuit la cultura europeană semnificativ.
|
Evident ca nu arabii au retradus operele in limbile europene, ci europenii, in urma contactelor dese cu lumea araba. Contributia enorma a Islamului e ca a pastrat aceste opere, in timp ce "meritul" nostru e ca le-am aruncat la gunoi.
Citat:
În prealabil postat de Traditie1
Există unele popoare foarte pure genetic (de pildă bascii nu s-au amestecat aproape deloc cu alte popoare, din paleolitic până azi) dar dincolo de astfel de excepții celelalte sunt un amestec. Dar ceea ce definește un popor nu este atât sângele, moștenirea genetică ci spiritul, conștiința de grup.
|
Si de ce trebuie sa ne oprim la popor? De ce trebuie sa nu-i primim pe cei care nu sunt de o limba cu noi sau au alta culoare a pielii? Se pare ca sunteti un adept al teoriei care spune ca un popor nu e bine sa se amestece cu un alt popor, de parca scade "calitatea", se "polueaza" pepiniera. Cu alte cuvinte ideea ca unele popoare sunt mai presus decat altele, adica rasism. Are rost sa te intreb ce parere ai despre tigani sau despre unguri?
Citat:
În prealabil postat de Traditie1
Eu stau liniștit dar tu bați câmpii la greu. Cine a vorbit de Biblie în locul Constituției? Și când o să pricepi că eu (sau alți credincioși) nu judec lucrurile prin prisma fundamentalistă creștin/necreștin ci că apreciez ce e bun în orice cultură, chiar și, teoretic, la atei?
|
Sa inteleg, atunci, ca esti secularismul intruchipat? Nu de alta, dar cand vine vorba de icoane in scoli, sari in sus, cand vine vorba de burqa pe strada, esti brusc secularist.
Citat:
În prealabil postat de Traditie1
Devine obositor să trebuiască să vă tot atrag atenția la aceste prejudecăți de care voi, ateii de pe forum, suferiți. Maturizați-vă.
|
Te-a obosit disputa? Du-te acasa si te culca.
Citat:
În prealabil postat de Traditie1
Este pronunția în limba arabă (qur`ān). În limba română a fost cosmetizat pentru a suna diferit de cuvântul românesc pentru dos. Plus că această carte, dincolo de vorbăria absurdă și lipsită de orice valoare literară, conține multe îndemnuri la violență, la persecutarea nemusulmanilor, abuzarea femeilor, exploatarea sclavilor (îndemnuri care de altfel au modelat personalitatea agresivă a musulmanilor) așa că a arăta respect față de această carte e imoral.
|
Sa stii ca si eu gasesc Biblia ca fiind o carte sangeroasa si eminamente diabolica. Dar nu-i stalcesc numele si scriu Dumnezeu cu D mare. La fel cred si despre Coran. Dar nu scriu "curan", pentru ca nu am nevoie de bataie de joc ca sa exprim aceste idei. Asta e apanajul celor mai... "neinstruiti", cum zicea Ion Iliescu.
Citat:
În prealabil postat de Traditie1
Judeci superficial, nu privești în perspectivă. Ți-ar place să trăiești într-o țară musulmană?
|
Nu.
Citat:
În prealabil postat de Traditie1
Dacă nu, atunci înțelege că, măcar unele pături sociale din UE, nu doresc să fie transformată Europa într-un teritoriu islamic.
|
Atunci de ce nu interzic Islamul, in mod public, prin lege? De ce se umbla cu tertipuri, cu minarete si valuri?
Pentru ca astfel ar recunoaste ca se simt atacati de Islam si nu vor sa faca asta, ca da prost la electorat. Ar fi nevoiti sa recunoasca ca libertatea religioasa nu e de fapt libertate religioasa, ci doar o lista cu niste religii pe care guvernele le tolereaza.