[mariamargareta]

2. Arată-mi sobornicitatea ta, ca să ţi-o arăt pe a mea!

Referindu-se la BOR, pucioşii pretind că ea are doar o sobornicitate pământească, lipsită de asistenţa Duhului Sfânt, pe motivul că “Duhul lucrează unde voieşte”, şi că El nu mai voieşte să lucreze în BOR, drept pedeapsă că BOR a respins doctrina pucioşilor, despre care ei spun că emană direct de la Duhul Sfânt. Emanaţia aceasta ei o numesc “Cuvânt” şi o asimilează cu Hristos, pentru a spune apoi că prin coborârea Cuvântului la oameni S-a pogorât Hristos-Mirele a doua oară pe pământ:

“ Întrucât ea n-a primit înnoirea în duh, sobornicitatea ei a pierdut asistenţa Duhului, căci Duhul lucrează unde şi cum voieşte (v. Ev. Ioan, 3/8). Va mai putea, aşadar, Soborul Bisericii să declame „Părutu-s-a nouă şi Duhului Sfânt...“, când el însuşi a întors spatele la strigarea Duhului? căci Mirele a venit, totuşi, cu chemarea Sa, la această Biserică. După cum „La început a fost Cuvântul“ (Ev. Ioan, 1/1), tot aşa şi la sfârşit, Cuvântul lui Dumnezeu a coborât pe pământ...” (Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.17)

Parafrazându-l pe Sf.Ap. Pavel, care spune: “...arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea” (Iacov 2,18), putem formula (ca răspuns pentru pretenţia pucioşilor exprimată mai sus) o construcţie de genul: “Arată-mi sobornicitatea ta, ca să ţi-o arăt pe a mea!” Adică, dacă pucioşii pretind că BOR nu mai are sobornicitate, atunci ce sobornicitate şi cu cine au pucioşii? Şi iată răspunsul lor:

“Domnul Şi-a păstrat însă o rămăşiţă credincioasă, la care a coborât în sfat de cuvânt, şi care L-a primit cu bucurie. În acest sfat, care uneşte cerul cu pământul, este sobornicitatea în Duh a Bisericii de nou Ierusalim. „Ea este gătită ca o mireasă împodobită pentru Mirele ei.“ (Apocalipsa, 21/2), căci şi-a aprins candela şi a ţinut-o aprinsă din clipa chemării la proorocie a fiicei neamului ei, Sfânta Virginia, a şasea trâmbiţă apocaliptică, înger în trup, care a adus pe pământ glas din cer: „Şi a trâmbiţat al şaselea înger. Şi am auzit un glas, din cele patru cornuri ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu.“ (Apocalipsa, 9/13).” (Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.17)

Cu alte cuvinte, “sobornicitatea” lor constă într-un aşa-zis “sfat”pe care “a unsprezecea fecioară”, înţeleapta rămăşiţă autoproclamată Biserica “Noul Ierusalim”, îl are permanent cu Dumnezeu. Aşa să fie oare? Stă Dumnezeu în sfat cu Biserica de la Pucioasa? Dacă admitem că BNI este compusă doar din cele două rămăşiţe, două persoane despre care se crede că-L aud cu urechile lor pe Dumnezeu vorbind (în realitate fiind vorba doar de una, Mihaela Tărcuţă, cea care scoate la lumină predicile cărora le-a dat numele “Cuvântul lui Dumnezeu”), atunci trebuie să admitem că există un asemenea “sfat de cuvânt”, care are loc între două persoane: El din cer, şi ea de pe pământ. Aceasta este sobornicitatea Bisericii “Noul Ierusalim”.

3. De care Biserică aparţii?

Cărei Biserici aparţin de fapt creştinii apostaţi de la “Noul Ierusalim”? Care dintre Bisericile autocefale ar putea să-i revendice, chemându-i la disciplină, la înţelepciune şi la ascultare canonică ? În articolul său, P.F. Patriarh Daniel enumeră toate bisericile autocefale recunoscute în întreaga Ortodoxie: “Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (cu sediul la Istanbul, Turcia); Patriarhia Alexandriei (cu sediul la Alexandria, Egipt); Patriarhia Antiohiei (cu sediul la Damasc, Siria); Patriarhia Ierusalimului (cu sediul la Ierusalim, Israel); Patriarhia Rusă (cu sediul la Moscova); Patriarhia Sârbă (cu sediul la Belgrad); Patriarhia Română (cu sediul la Bucureşti); Patriarhia Bulgară (cu sediul la Sofia); Patriarhia Georgiei (cu sediul la Tbilisi); Arhiepiscopia Ciprului (cu sediul la Nicosia); Biserica Ortodoxă a Greciei (cu sediul la Atena); Biserica Ortodoxă a Albaniei (cu sediul la Tirana); Biserica Ortodoxă a Poloniei (cu sediul la Varşovia); Biserica Ortodoxă a Cehiei şi Slovaciei (cu sediul la Praga)”. Orice creştin ortodox se poate numi aşadar cu adevărat ortodox, numai dacă aparţine vreuneia dintre aceste biserici. Din acest motiv, pucioşii nu se pot numi creştini ortodocşi deoarece ei nu vor să aparţină de niciuna dintre aceste biserici; mai mult, ei nici nu recunosc aceste Biserici ca adevărate. P.F. Patriarh Daniel comentează în continuare în expunerea sa şi criteriile de apartenenţă la Bisericile autocefale, insistând asupra aspectului particular pe care-l ridică situaţia creştinilor emigranţi. P.F. Sa concluzionează că: “Ortodocşii din diaspora care au emigrat din ţările unde Bisericile Ortodoxe sunt autocefale, sau care au devenit ortodocşi în urma misiunii unor Biserici Ortodoxe depind, în general şi în mod firesc, din punct de vedere canonic, de una din Bisericile-mame, în a cărei jurisdicţie canonică şi grijă pastorală se află, fie datorită identităţii de credinţă şi de etnie cu această Biserică, fie datorită faptului că au devenit fiii acestei Biserici în urma primirii Botezului într-o comunitate a acesteia şi de la un slujitor al ei.” Aşadar pucioşii sunt încă, la modul teoretic, fii ai Bisericii Ortodoxe Române, pentru simplul motiv că au primit botezul într-una din bisericile (e vorba aici de locaşurile de cult) aparţinând BOR, de la un preot ortodox hirotonit în sânul BOR şi slujitor activ al BOR. Practic însă, pucioşii au rejectat de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni (dar înşelaţi amarnic de către liderii pucioşi cu promisiuni goale şi cu minciuni meşteşugite) filiaţia lor la Biserica Ortodoxă Română, rămânând suspendaţi, fără asistenţă religioasă stabilă şi validă, la bunul plac al liderilor pucioşi care le spală creierele şi-i manevrează ca pe frunzele bătute de vânt.

P.F. Patriarh Daniel comentează şi asupra autorităţii de credinţă în Ortodoxie, proclamând că “... sinodul ecumenic este autoritatea supremă în materie de învăţătură dogmatică, sacramentală şi canonic-pastorală. Dogmele şi canoanele sinoadelor ecumenice sau cele confirmate de ele sunt valabile şi normative în întreaga Ortodoxie.” La acest capitol, pucioşii sunt de mult corigenţi şi cu obstinaţie repetenţi. Ei proclamă ca autoritate supremă de credinţă colecţia de predici ale liderilor pucioşi care s-au succedat la conducerea sectei, intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu” prin care ei cred că se corectează şi se desăvârşeşte Sfânta Scriptură. Aceste scrieri sunt considerate de pucioşi fie “inspirate” de Duhul Sfânt, care le dădea vedenii halucinante “proorociţelor” de la Pucioasa, fie ca o lucrare nemijlocită a lui Dumnezeu, Care ar fi decis că ar mai fi multe de completat şi de corectat la învăţătura dată de El Sfinţilor Apostoli, acum 2000 de ani. În consecinţă, pucioşii consideră aceste scrieri ca fiind “O Nouă Evanghelie” şi o intitulează “Evanghelia după Sfânta Virginia”. Dar şi acest titlu, folosit de ei la liturghii şi la alte slujbe, în rostirea “...Din Sfânta Evanghelie după Sfânta Virginia, citire! ”, este fie greşit (din ignoranţă sau din superficialitate) fie de-a dreptul fals şi mistificator (din intenţie, ca să sublinieze sfinţenia atribuită textelor), întrucât textele din această colecţie de scrieri nu aparţin numai Virginiei Tudorache (decât în proporţie de circa 9,8% - respectiv 178 pagini de carte) ci şi lelicăi Maria ( în proporţie de 2% - respectiv 37 de pagini de carte) şi mai ales leliţei Mihaela Tărcuţă (în proporţie de 88,2% - respectiv 1601 pagini de carte, la care se mai adaugă alte câteva sute de pagini scrise şi lansate de ea în perioada 2006-2010, după publicarea ediţiei a doua a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu”). Mai “corect” ar fi fost ca pucioşii să lanseze trei “Sfinte Evanghelii”: cea “după şfânta Verginica”, cea “după şfânta Maria” şi cea “după şfânta Mihaela”, şi ar fi fost atunci valabilă şi la pucioşi butada: “cei patru evanghelişti pucioşi erau trei, într-o teleguţă: Mihaela şi Tărcuţă”.