[mariamargareta]

4. A fi sau a nu fi... făcătoare de minuni

Biserica “Noul Ierusalim” se declară “făcătoare de minuni” (deşi n-a făcut până acuma niciuna), iar pucioşii le reproşează Bisericilor tradiţionale că s-au depărtat de învăţătura şi practicile moştenite de la strămoşi, dar mai ales că nu mai fac minuni, care să le confirme autenticitatea şi sfinţenia şi asistenţa vie şi suprafirească a Duhului Sfânt:

“Cu unele excepţii punctuale, al căror merit revine unor sfinţi locali, bisericile s-au golit treptat de harisme şi n-au mai cunoscut asistenţa vie a Duhului Sfânt, Care lucrează în chip suprafiresc, adică nu este despărţit de minuni.” (Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.16)

Ei ignoră cu seninătate faptul că, pe de o parte, ei înşişi nu fac niciun fel de minuni în biserica lor, şi pe de altă parte însăşi doctrina lor se pronunţă destul de des împotriva minunilor!! Ei pretind chiar că astăzi numai dracul mai face minuni, deci minunile nu mai sunt pentru creştini:

“Astăzi nu se mai fac minuni în trup, ci se fac minuni în duh. Azi face dracul minuni. Eu am pus stele pe cer, şi el a pus stele pe pământ.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 1-05-1960)

“Dar vedeniile şi minunile şi închipuirile nu sunt pentru creştini, ci sunt lucrarea diavolului care îi amăgeşte pe cei ce se cred înţelepţi şi lucrători peste ei şi peste oameni. Iar pentru creştini sunt ispitele şi greutăţile vremii cu care diavolul stă în calea lor...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 30-1-2000)

Vremea minunilor a apus de mult, luându-i locul vremea credinţei. Semnele şi minunile nu mai sunt de folos oamenilor:

“ ... Nu mai este vremea minunilor, dar e plata mai mare dacă vei crede.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 1-08-1979)
“Crede în Mine şi nu căuta minuni ca să crezi. Minunea, aceasta este: să crezi în Mine. Ioan nu a lucrat nici o minune şi tot a fost crezut de cei ce se pocăiau dacă aşa a fost planul lui Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 15-02-1995)

“Omul vrea minuni, vrea semne, dar acum e vremea judecăţii, nu mai e din nou ca la prima Mea venire când îl făceam pe om să Mă cunoască prin semne şi prin minuni. Semnele şi minunile sunt pentru cei tari la cerbice, care stau împotriva Mea, nu sunt pentru cei care au iubirea după care nu mai însetează. Nu mai sunt de folos semnele şi minunile, că omul s-a pus mai mare decât Mine pe pământ.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 9-05-1999)

Astăzi, minunile şi-au pierdut puterea de convingere din om, şi de aceea s-a renunţat la ele:

“Acum minunile nu mai pot nimic, fiindcă e prea înconjurat omul de cele ivite pe pământ care îl trag din braţul Meu chiar dacă Eu aş slobozi iarăşi vreme de minuni.”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 14-12-2002)

Pe de altă parte, însuşi “Cuvântul” de la Pucioasa face inutilă lucrarea minunilor, căci el este singurul care mai poate face ceva pentru omul care îşi face astăzi singur minuni. De aceea, oamenii nu trebuie să mai ceară minuni de la Dumnezeu:

“Mă ţin cu cuvântul Meu cel făcător după el, căci semne şi minuni dacă aş face în calea lui, el nu mai crede, de vreme ce face el minuni, şi acestea îi strică mintea şi îi alungă frica de Dumnezeu...”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 9-1-2004)

“Nu cereţi semne şi minuni, căci oştirile slăvilor cereşti vă aşteaptă pe voi zi şi noapte să vă desăvârşiţi şi să fiţi voi înşivă semne şi minuni peste pământ şi cărare a oamenilor spre Domnul.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 21-11-2006)

Inconsecvenţa pucioşilor atinge aşadar cote paroxistice.
Cel despre care se spunea că “lucrează în chip suprafiresc, adică nu este despărţit de minuni”se pronunţă astăzi limpede şi hotărât pentru despărţirea de minuni:

“Tu eşti învăluit în cuvântul Meu, pe care oamenii nu l-au iubit nici atunci, nici acum, căci am venit acum două mii de ani între oameni, şi acum iarăşi vin, şi stau învăluit în cuvânt şi cuvintez, şi nu fac semne şi minuni cu tine şi lângă tine ca să Mă vadă oamenii cu ochii, ci Îmi fac lucrarea venirii Mele cuvânt pe pământ şi Îmi pregătesc strălucirea şi slava zilei Mele...”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 27-9-2010)

5. Importanţa sinodalităţii

Importanţa sinodalităţii, la care pucioşii au renunţat fără prea multe scrupule, din superbia de a se crede ei “buricul pământului”, este subliniată în continuare de P.F. Daniel în cuvântarea sa. Cităm:

“Astfel, sinodalitatea este imagine sau icoană a comuniunii apostolice, în care întâistătătorul între Apostoli nu este unul deasupra tuturor (unus super omnes), ci unul între egali (unus inter pares), chiar dacă este în fruntea lor. În acelaşi timp sinodalitatea este şi imagine sau icoană spirituală a comuniunii trinitare, în care Persoanele divine distincte sunt deofiinţă (consubstanţiale), egale între Ele, şi unite în comuniune de iubire, comuniune care se manifestă în dăruirea lor reciprocă şi în conlucrarea lor în creaţie şi în iconomia mântuirii lumii. În acest sens, comuniunea trinitară devine normativă pentru comuniunea eclesială, cum se arată în Evanghelia după Ioan (17, 21-22) şi canonul 34 Apostolic. În consecinţă, devierea de la sinodalitate poate deveni deviere de la eclesiologia trinitară şi apostolică.”

Pucioşii şi-au asumat aşadar singuri riscul de “deviere de la eclesiologia trinitară şi apostolică” prin devierea de la sinodalitate, atunci când au stabilit cu de la sine putere că BNI este din 1955 încoace, singura biserică adevărată de pe pământ şi, convinşi că pot să se descurce singuri, au ieşit din BOR şi au devenit schismatici.

6. Pilda celor unsprezece fecioare

Pucioşii răstălmăcesc tălmăcirea Pildei celor zece fecioare în interesul lor, stabilind că “fecioarele” reprezintă “Bisericile”, dar în nici un caz Bisericile tradiţionale (Ortodoxă şi Catolică), deoarece acestea sunt doar două la număr, ci “Bisericile locale” (care însă, spre ghinionul lor, sunt mult, mult mai mai mult de zece!). Chiar şi chemarea Mirelui ceresc este mutată cu forţa de către pucioşi în timp, de acum 2000 de ani de când o consemnează Biblia, ei fixând-o exact în anul...1955:

"„Iată, Mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea Lui!“ (Ev. Matei, 25/6) Chemarea pe care Dumnezeu o face neobosit din 1955 încoace, este împlinirea pildei fecioarelor (v. Ev. Matei, 25/1-13). Cele zece fecioare sunt 31 Bisericile. Este vorba, aşadar, de Biserici locale, euharistice, nu de cele două instituţii-biserici care se cred fiecare în parte „universale“, cu toate că se autointitulează una catolică, iar alta, sobornicească, din dorinţa de a se ascunde sub cuvânt, ca să nu li se dezvăluie goliciunea şi caracterul fantomatic al infatuării. Aşadar, Bisericile locale sunt fecioarele (cele care au reuşit să-şi păstreze curăţia feciorelnică, apostolică) şi au candele în mâini (cele care păstrează nealterat tezaurul de credinţă încredinţat de către apostoli)...Dacă toate fecioarele au adormit, apoi aceasta este starea de fapt în care au fost găsite toate bisericile la chemarea: „Iată, Mirele vine!...“. (Ev. Matei, 25/6)" (Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.17)