[mariamargareta]

Ajunşi în faţa unei evidenţe istorice, aceea că totuşi Biserica Ortodoxă n-a dispărut, ci a subzistat până astăzi, pucioşii dau să facă o concesie Bisericii Ortodoxe Române, stabilind ei (pe criterii obscure) ca ea este singura!! biserică ortodoxă care (cităm) “mai corespundea întrucâtva”. Adică, nu era nici neînţeleaptă, nici înţeleaptă; nici dintre primele cinci, nici dintre celelalte cinci; nici cal, nici măgar. Paranoia pucioşilor atinge aici paroxismul: cele zece fecioare erau cam unsprezece, iar a unsprezecea era nimeni alta decât...BOR!!! Culmea iluzionismului şi a sofismelor matematice este că ea mai păstra ceva şanse ca să intre înapoi printre celelalte zece, în tabăra celor cinci fecioare înţelepte! Îi mai trebuia însă un singur lucru, ca se cureţe şi să ajungă la albul fecioresc al neprihănirii: să primească, să promoveze şi să ocrotească doctrina pucioşilor, dogmatizată prin scrierile adunate sub titlul “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa:


“O singură Biserică locală – cea românească, născută creştină şi crescută prin jertfe de martiri – mai corespundea întrucâtva. Dar trebuia şi ea trezită, scuturată, spălată, pieptănată, periată şi împodobită, şi apoi dezbrăcată de haina nepotrivită a vremurilor roşii, în care a adormit, şi îmbrăcată, apoi, în albul neprihănirii: „O, ţară, ţară! A pătruns în tine vremea cea roşie, şi tu nu i-ai ştiut faţa. N- ai priceput că roşul este hlamidă de ocară. Ai uitat ce am păţit Eu sub învelişul hlamidei roşii. A venit peste tine vremea lui Edom.“ (citat din Cuvântul lui Dumnezeu, 8/21 noiembrie 1995). Biserica însă, încă nu se trezeşte, ci stă în letargie: „Preoţii tăi slujesc plăcerilor şi duhului lor şi numelui lor, şi n-au putere să împartă înviere peste tine.“ (citat din Cuvântul lui Dumnezeu, 8/21 noiembrie 1995). Atunci, Dumnezeu coboară Cuvântul Său peste România şi dezvăluie taina că ea este ţara strălucirilor (v. Daniel, 11/41-45), proorocind din nou, întărind proorocia făcută pentru ea din veşnicie: „Va fi să învieze pic cu pic acest neam ales.“ (citat din Cuvântul lui Dumnezeu, 4/17 ianuarie 1992).” (Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.17)

Şi dacă BOR n-a fost în stare să se înnoiască după preceptele pucioşeşti, ce s-a mai întâmplat cu celelalte patru fecioare înţelepte? Pucioşii păstrează tăcere mormântală despre acestea, ca şi când n-ar fi şi nu s-ar povesti. Dar pentru că BOR n-a făcut acest lucru, care i se cerea cu insistenţă de la cartierul general de la Pucioasa, ea a pierdut “slava Noului Ierusalim” şi, implicit, invitaţia de a intra în iatacul Mirelui:

“Cum a răspuns instituţia bisericească a României, odată trezită din somn? Vădit incomodată pentru a i se fi deranjat starea de automulţumire şi dulce amorţeală, nu s-a grăbit să-şi aprindă candela şi să iasă în întâmpinarea Mirelui. Ba mai mult, ea I-a dat peste mână lui Dumnezeu şi n-a voit să îmbrace haina albă şi să intre în slava Noului Ierusalim, proorocit în Scripturi.” (Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.17)

Cuprinşi de o frenezie extatică, hipnotizaţi de imaginea propriei lor sfinţenii pe care şi-au fabricat-o şi au zugrăvit-o prin cuvinte sforăitoare, pucioşii se încântă cu drogul auto-adulării care le ameţeşte raţiunea şi măsura bunului simţ, făcându-i să se creadă “singura mireasă înţeleaptă”, după principiul pucioşesc “cele cinci mirese înţelepte erau doar una”:

“...Biserica Noul Ierusalim rămâne singura mireasă înţeleaptă, care arată Mirelui lumina candelei sale: credinţă şi dragoste, ascultare şi supunere. Rămăşiţă aleasă prin har, ea stă în baia naşterii de sus şi nu se mai usucă din curgerea izvorului de Cuvânt. Ea naşte popor de sfinţi, fraţi întru Hristos, care se lasă cuprinşi de lucrarea Cuvântului, se lasă în lucrarea de ucenici şi de apostoli şi răspândesc sămânţa Cuvântului peste cei care voiesc să-L întâmpine pe Hristos. Ei stau în duh de Biserică, adevărată Biserică sobornicească, în care nu omul, ci Duhul Sfânt lucrează după cum voieşte, dând Bisericii lui Hristos dimensiunea pnevmatologică de care biserica din lume s-a lepădat cu bună ştiinţă ori de câte ori a nesocotit Canoanele Sfinţilor Părinţi, care ar fi trebuit să rămână neclintite, şi, iarăşi, când a nesocotit acest Cuvânt al lui Dumnezeu. Ei stau credincioşi la masa de Cuvânt a Domnului şi se îmbracă în Cuvânt şi în Duhul Sfânt, şi vor lua plată de ucenici. Ei se fac pildă vie pentru tot poporul român, pentru tot poporul creştin, ca să se întoarcă el cu întreg trupul, sufletul şi duhul către Dumnezeu, iar Dumnezeu să-l numească noul Israel şi să-l sfinţească, iertându-l de greşale...” (Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.18)

7. Autocefalia personală de la Pucioasa

Vorbind despre autocefalie în aceeaşi cuvântare, P.F. Patriarh Daniel subliniază rolul autocefaliei personale în Biserica apuseană, scoţând în evidenţă importanţa episcopatului în păstrarea unităţii de credinţă, de viaţă sacramentală şi disciplină canonică:

“...în prezent singura autocefalie existentă în Biserica Romano-Catolică este autocefalia personală a papei, nu cea a vreunui sinod al episcopilor. Totuşi, în pofida acestei mari deosebiri între Ortodoxie şi Romano-Catolicism, în privinţa relaţiei dintre sinodalitate şi întâietate sau primat, deosebire care constituie până astăzi un obstacol major în calea unirii celor două Biserici, ceea ce este comun amândurora este importanţa episcopatului în păstrarea unităţii de credinţă, de viaţă sacramentală şi disciplină canonică, de-a lungul secolelor. În acest sens, pentru ca dialogul teologic dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică să avanseze, trebuie ca discuţia despre primatul papei să fie pusă în relaţie cu autoritatea sinodului autocefal. Desigur, există la Roma o încercare de revenire la sinodalitate prin instituirea Sinodului episcopilor care se întruneşte periodic, însă acesta nu este în prezent un for decizional, ci doar consultativ. Deci principiul autocefaliei multiple sau al pluricefaliei distinge Ortodoxia de monocefalia absolută a papei din Biserica Romano-Catolică, în care toţi episcopii Bisericilor locale (diecese), inclusiv patriarhii care prezidează sinoadele Bisericilor Orientale unite cu Roma, sunt subordonaţi papei ca autoritate doctrinară şi canonică supremă.”

Pucioşii, îndată ce şi-au creat singuri Biserică, trebuiau să creeze aparenţa unei vieţi sacramentale autentice, care să mimeze autocefalia pe care nu se grăbea să le-o recunoască nimeni. În consecinţă, au făcut una după alta câteva manevre spectaculoase: la iniţiativa Mihaelei au “hirotonit” trei preoţi pe care i-au numit “troiţă sfântă”, apoi alţi câţiva după aceşti trei. În ultimă instanţă, deoarece “biserică fără episcop” este un nonsens, au declarat că cei trei preoţi din “troiţa sfântă” sunt şi “arhierei” pe deasupra! Un cumul de funcţii de-a dreptul hilar, dacă n-ar fi dramatic. Inutil de adăugat că “hirotoniile” au fost făcute fără “punerea mâinilor episcopului”, deci sunt ilegale.