Citat:
În prealabil postat de coldworld
cand ne rugam, trebuie sa ne asteptam ca Dumnezeu sa ne raspunda, altfel eu nu vad sensul rugaciunii.
|
Sensul rugăciunii este permanența legăturii noastre cu Dumnezeu . Apoi rugăciunea este și de mulțumire , și de laudă , de Slăvire , nu numai de cerere . Fi sigur că El ne răspunde , dar răspunsul este dat după adevărata nevoie a noastră, după nevoința noastră, după faptele noastre. Pedagogia Lui , de multe ori ni se pare nedreaptă , dar oare cât de drepți suntem noi și oare cât efort facem noi pentru îndreptarea noastră ? Cerem mult, dar dăm atât de puțin ! Fie voia mea după Voia Ta Doamne , nu după mintea mea strâmbă și iubitoare de păcat ! Apoi, hai să fim sinceri , de câte ori ne-am pus întrebarea sincer : am făcut milostenie de câte ori am putut , necăutând la față , mi-am urât păcatul din tot sufletul, m-am căit suficient pentru păcatele mele , m-am Spovedit la timp , am fost la Sf.Biserică lăsând lenevia și uitarea deoparte . . . ? ? ? Mă rog doar din interes și numai la necaz ? Iubesc prea mult cele lumești , lipindu-mi sufletul doar de cele materiale ? Aștept să mi se dea cât mai repede și cât mai mult din cele cerute de mine ? . . . Cu un ochi privesc la rugăciune și cu unul la păcat ? Gândul e la desfrânare, iar gura la rugăciune ? Dumnezeu trebuie să fie cel drept, iar noi doar facultativ ? N întrebări , dar noi așteptăm răspuns doar de la El, și nu oricum, rapid și la obiect, căci ce sens ar mai avea rugăciunea ! Noi cerem , vrem dialog , dar să cerem numai noi și El doar să se supună ! Cam greu și cam nedrept frate ! Nu crezi ?