Dincolo de pierderea mântuirii, de ratarea întâlnirii și unirii cu Dumnezeu, patimile mai au și efectul de a ruina viața trecătoare, prin dezordinea pe care o induc, prin suferința provocată de neîmplinirea poftelor și prin grijile cotidiene.
A trăi potrivit înclinațiilor animalice (trupești) și demonice (ura, pizma, mândria etc) face ca viața omului să nu aibă o ordine și astfel el să sufere, fiindcă așa cum spunea un Părinte (parcă Isaac Sirul), atunci când sufletul nu are o o rânduială zilnică el se tulbură.
A alimenta poftele trupești face ca acestea să crească și omul să sufere mai mult când nu și le poate împlini.
Viața de patimi înseamnă și mustrarea conștiinței, neliniște, lipsa perspectivei vieții veșnice și implicit apăsarea grijilor vieții de acum.
Iată ce înțeleaptă este despătimirea, lepădarea de lume, pe care nu numai creștinii au practicat-o ci și unii păgâni, de pildă zeniștii sau budiștii.
__________________
Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide.
Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide
|