[Paduraru]

Am un respect deosebit pentru cei din America de Nord. Au fost triburile războinice (Sioux, Delaware, Comanches, Cheyenne, Kiowa, Cherokee, Dakota etc.). Marele Spirit al lor (Ghitci Manitou) i-a împăcat şi a lăsat ca semn de împăciuire pipa păcii.
Au iubit preeria, munţii, pădurile, râurile şi tot ce vieţuia în ele. Au vânat ursul grizzli şi bizonul (în principal) pentru hrana tribului şi pentru îmbrăcăminte; cu lancea, tomahawkul şi arcul, nu cu carabina "lever action" Winchester. Nu s-au lăcomit la mai mult. Şi trăiau în deplină comuniune cu natura.
A venit "omul alb", iar odata cu el "si intunericul a venit pe acele meleaguri". Pentru omul alb nimic nu era sfânt, în vreme ce pentru pieile roşii tot ce era în jur era sfânt. Omul alb, mai întâi a venit cu mărgele de sticlă şi băuturi spirtoase (apa de foc). A amăgit astfel populaţia băştinaşă să dea multe din ceea ce le considerau sfinte. Omul alb, odată ajuns stăpân, şi-a croit drum de fier prin preerie, a împuşcat bizonii până spre exterminare (nu pentru hrana zilnică, ci din vanitate). Tot omul alb a reuşit să învrăjbească şi mai tare triburile băştinaşe între ele.
A urmat represiunea împotriva indienilor: rezervaţii, apoi locuri aride. Se ştie foarte bine măcelul din valea Washita, în care au fost măcelăriţi zeci de bătrâni femei şi copii ale amerindienilor (tribul Cheyenne) de către trupele de "blue jackets" conduse de sângerosul general Custer (cel care spunea că " a good indian is a dead indian"), dar nici războinicii Cheyennes nu s-au lăsat mai prejos şi i-au măcelărit în totalitate pe "blue jackets" dimpreună cu gen. Custer la Little Big Horn.