[vsovivi]

Mândria e cel mai simplu de depistat şi de renunţat la ea... dar omul nu vrea să renunţe la vispiscool său de mărire deşartă... poate dar nu vrea şi pentru că nu vrea se face că nu poate ca să îndrăznească să se umple de tot felul de putori, pardon puteeri... căci omul e tare la cerbice şi la ceriad... mulţumindu-se la idolii care îl mulţumesc pe el , pe omul rău şi complet necredincios...


Cum se depistează mândria? Păi ea e judecata în socoteli, e cugetarea trufaşe pentru semeţia răutăţii... nu o vezi căci e o cugetare trupească şi avocaţii, duhurile rele cu care eşti unit o apără cu ardoare... defapt nu e altceva decât ascunderea în tufe, printre spini şi mărăcini, şi de acolo, crezând că nu poţi fi văzut, priveşti cu poftă şi absenţă şi împietrire de inimă, priveşti la toate ştirile şi noutăţile cu multă curiozitate vispisălotoare... mirându-te absent şi fericit de ceea ce faci: lucru curios, ai pierdut mult timp într-o lepădare de sine viceversa.

Defapt e smerenia trufaşe ce se dă milostivă şi lovită ca să ia slavă de la oameni pentru întietăţuri obţinute prin călcarea în picioare a sămânţei Semănătorului de grâu. E neghina şi buruiana care stă şi suge lapte şi miere trupească fiindcă îi place să fie un nevinovat papălapte şi papă miere... dar e miere de la viespi, adică fiere.

Ce s-o mai lungim, e o împietrire a ochiululhulului... care devine pun şarpe lung până la maţe şi până la rădăcina limbii cu colacul învârtit în jurul nasului... e pofta nebună şi ieşită din minţi ca să blestemi, să înjuri, să te răybuni, pardon răzbuni şi să te compătimeşti prin vederea suferinţelor altora... că cică a fost din vina lor...

Deci e vorba că inima ta e ochiul şi dacă ochiul tău care este lumina trupului este întuneric în tine atunci cu cât mai mult întunericul... deci cu cât mai mult e întuneric întunericul din tine e întuneric dacă toată lumina din tine, ochiul, este întuneric. Căci dacă te-ai uitat la o ''femeie'' la o fericire străină de Dumnezeu ca s-o pofteşti, iată că deja ai şi păcătuit în inima ta... deci lumina din tine a şi căzut în ispită devenind întuneric... întunericul mândriei şi neascultării.

Deci e simplu de văzut, de ştiut mândria, problema mare apare atunci când vrei să ieşi din ea şi vrei să n-o mai cunoşti, căci buzele viclene mereu te atrag ca să-ţi zici ceva ''bun'' şi să te rearunci liniştit în ballta trufiei, să te reîntorci la ocupaţia ta de bază: pierderea timpului cu neiubirea necurată...

Defapt omul se ocupă 99,99% din timp cu amăgire Domnului... îl păcăleşte că cică îi pasă... defapt omului demult nu-i mai pasă de durerile şi necazurile sale şi ale aproapelui său... îl doar în şpiţ sau şpriţ, îl doare-n cot, îl doare-n strâmbătate şi-n viceversare, îl doare-n 14.

Că dacă măcar o brumă, măcar o lacrimă tainică nu de crocodil ci de focă ar avea, ar simţi căldura smereniei smerite ce vine de sus pe nesimţite... căci omul nu ştie că nu face altceva decât să nu ia în seamă smerita smerenie şi smerita cugetare... nu poate omul să ia în seamă şi în serios... căci omului îi place să se mângâie cu fericirile slavei de la oameni... asta a fost învăţat de mic... salută pe nenea, adună ca nenea, fă ca nenea, nu vorbi urât la nenea... şi aşa a ajuns omul să înlocuiască pe Dumnezeu cu tanti grijania care îi ghiceşte în zaţ cât de luminos îi va fi viitorul dacă se pune pe muncpă şi munceşte învârtind cu picioarele cerbicea.

E simplu defapt, e suficient ca să nu mai faci răul dacă ai urmat binele, dar lăcomia nu te lasă şi imediat te îndeamnă să fqaci şi răul ca să fie scor egal, dar când ai făcut răul nu te îndeamnă să faci şi binele ci atunci binele e perceput ca fericirea semeţiei răutăţii deoarece te-ai răzbunat ''vrednic'' deci iată ai făcut binele... dar ai fost păcălit creţând că e scor egal, căci judecata omului nu aceptă decât echilibrul... dacă nu e scor egal atunci ştie că cineva a avut întietate şi se străduie ca să facă pace între bine şi rău... căci omul se hrăneşte cu pofta de poamele alea din Raiul pierdut, jinduind la o nălucă a slavei şi crezînd că e ceva legat de conştiinţă... dar conştiinţa omului e cea mai mincinoasă şi absurdă dobitoacă ce îndeamnă omul la cele mai absurde prostii, căci omul nu vede cine e vinovatul... păi vinovatul e şi nu trebuie să-l caute ci să se pocăiască... dar omul caută vinovaţi căci tot omul s-a făcut detectiv ... că de aia se ascunde în tufe... că acolo şi-a amenajat biroul.

Cam asta se poate spune despre mândrie de la nivelul meu subacvatictactoe.

Am scris mult, când era suficient să scriu MÎNdrIE... unde dr nu vine de la dragoste ci de la doctor allBAN.