[vsovivi]

În prealabil postat de Traditie1

t_iubesc, a vedea propria mândrie e mai prețios decât a vedea-o la alții.

Iar a judeca pe alții e deseori înșelător, mai ales când o facem după aparențe, așa cum se vede din mesajul tău. Omul e o taină și dacă nu înțelegem exact mecanismele psihologice prin care cineva a ajuns la anumite manifestări, e bine să nu tragem concluzii căci asta înseamnă a osândi, un păcat grav. Trebuie să căutăm să-i înțelegem (în sensul de a-i cunoaște) pe ceilalți ca să nu tragem concluzii greșite.

...

Vsovivi, prin faptul că spui că ar fi ușor de depistat mândria te amăgești și te închizi unei evoluții reale, fiindcă această convingere a ta e tot o formă de mulțumire de sine, de amăgire de sine. Tu de fapt vorbești despre forma activă a mândriei, la care m-am referit în mesajul anterior. Mândria e prezentă atât ca și caracteristică a sufletului cât și ca manifestare faptică, ultima constând în înălțările minții care se manifestează în diverse momente. Sau cu alte cuvinte, există mândria subconștientă, ca stare ontologică a noastră și mândria conștientă ca formă de exprimare a mândriei subconștiente.

A controla formele de mândrie conștientă nu e așa greu, dar a eradica mândria care ne caracterizează ontologic e un proces îndelungat și dificil, care durează ani iar Sfinții Părinți spun că acest proces durează la infinit fiindcă prin el ne apropiem de asemănarea cu Dumnezeu Cel infinit de Smerit.

Nici vorbă dragă domnule, mă iartă că trebuie să te combat, dar dumneata filozofezi metempsihotic, vorbind de conştient şi subconştient şi inconştient şi de ceva ce ar părea că este complicat şi greu de înţeles şi de văzut şi de pătruns, nici vorbă, totul este foarte uşor, simplu, este dat să vadă şi unui copil şi unui prost, e la mintea oricui, doar că trebuie să vrei să-ţi vezi bârna, să-ţi vezi drumul strâmb sau drumul ce coboară spre iad în loc să urce la ceruri, la cerurile smeritei cugetări, ale smeritei smerenii...


E simplu şi firesc, eee simplu de tot, adică în loc să te laşi convins de atacul semeţ al cugetului ce atacă pe la plăsele cu gândiri savantele papantele ca să mergi ca nebunul la PAtRIS, pentru ca să te opreşti la MOULIN ROUGE, unde să faci din bobul de grâu o făină dulce, praf şi pulbere albă... stai o clipă, că nu trebuie mai mult de o clipă şi te întrebi:
-la ce-mi trebuie mie ruj? Şi gata ai ieşit din mândrie.

Dar omul e curios, omul se vrea mare, ca să se dea mare, să se ţie mare, căci omului îi place gROZăvia... aşa ca şi cum el ar fi mai mare şi mai smerit ca oricine şi fireşte mai înţeţelept...

Deci cum să mă amăgesc eu cu mulţumirea de sine, că mulţumirea de sine vine de la mofturi, iar eu mă amăgesc cu ceva mai rău, cu întietatea ispismei care e culmea prostiei, căci zice el că banul făcut lesne este cea mai importantă şi strălucită înţelepciuciune... şi când vede la alţii începe să se laude că şi el ar putea fi afacerist şi că şi el ar putea născoci şi nălucifariferiza nişte afaceri serioase... de exemplu, se gândeşte cât ar câştiga dacă ar vinde nişte pălincă la plic... :))))))

Aşa că nu e vorba de subconştient sau de inconştient ci bârna e clară şi se vede mare şi groasă şi lungă cât prăjina, se vede şi dacă nu este pic de lumină... se vede şi dacă eşti orb, se vede şi de pe lună... e mare, pute, şi omul evită să constate doar pentru că îl flatează la porcgoliul său măreţ... deci e grozav omul căci se dă lovit şi virgin şi smerit şi se îmbracă în alb sau negru deşi e plin de păcate şi curvii în toată ispsitoria lui... aia nu mai vrea să ştie, nu mai ţine minte, în schimb ţine minte, că odată şi dumneata i-ai greştit şi te ţine minte chiar dacă te-a iertat iar când se iveşte prilejul, ajungi tu la ananghie, să vezi cum se bucură că o păţeşti şi vine şi-ţi ţine morală că cică n-ai ascultat... şi ca atare meriţi ceea ce ai păţit şi chiar se bucură... în subconştient sau inconştient... se bucură dar arată la oameni o mină asa ponosită şi gravă... se arată şi el lovit... se arată şi el plin ochi de coonştiinţă şi responsabilabilitate...

Deci dragul meu, barosan, nu e vorba de subtilităţi duhovniceşti sau sufleteşti ci e vorba de crasa excrochereală pe care o practică omul crezând că poate păcăli pe cineva, când defapt ideile trupului, trufia trupisării, pe care le ascultă omul sunt foarte simple dar le împachetează într-o fiilozoofilie foarte înaltă, în semeţia inimii, când adună sau scade, el judecă strâmb:

-lăcomie, mândrie,
-desfrânare, mândrie
-banul cel lesne obţinut, mândrie,
-fuga de lucru duhovnicesc şi trupesc, mândrie
-nemulţumirea de rugăciune şi binele altora, mândrie
-răzbunarea pe nevinovaţi, săraci, proşti şi mai mici, mândrie
-ispita şi pofta şi invidia pentru întietăţile dulcegăriilor deşertice, mândrie
-uitarea şi amintirea de mândrie ca să te mândreşti că nu asculţi, mândrie
în final
-curiozitatea sadică de răul altuiA şi de răul tău exact ca nişte pui, pui de pui, pui de vipvipere şi năpârpârci foarte ştiutoare şi versate... deci iată că dă lecţii la toţi, şi e pe deasupra şi fericit sau pededesubt.

Deci e lesne de observat din curiozitatea lui doar că nu vrea cu niciunchip ca să şi constate, că, problema lui e aia că trebuie schimbată direcţia sau îndreptată calea pe care merge inutil... dar iar şi iar omul nu vrea, nu vrea deloc... căci îi place enorm să-şi omoare timpul, clipa, secunda, şi astfel se sperie cu minteres tactic la anumite momente constatând că iarăşi a trecut prea repede tot timpul şi a trecut în zadar exact ca şi ieri... şi apoi se mulţumeşte ofoftând din firea lui aia scurtă, poft, soft, moft, adică se mulţumeşte cu amăgirea de sinee, că iată totuşi e cineva şi că mai are nişte bani buni, prin portofel sau puşi deoparte, că nu a cheltuit chiar totul, sau îşi zice că încă e în treabă şi că e foarte util societăţii, sau a fost cândva... dar e vai de el reptilă sărmană şi oarbă, nu vede că are pe inimă solzi de piatră cioplită... iar în mijloc şade bârna telescopicopică, e piatra cioplită de neascultarea lui proprie şi personală, şi ţine la ea mai mult decât la ochii din cap... căci ea, piatra asta necioplită ar fi trebuit să se cioplească singură prin răbdare în umilinţă pe calea ascultării smerite... dar omului nu-i place umilinţa şi ocările, că cică e de nesuportat jignirea şi e de nesuportat ca să recunoşti că eşti obraznic întorcând să fi lovit şi peste obrazul pe care-l ţii ascuns la întuneric... acolo unde îţi place să te retragi şi să ispisviseezi la toate ''fericirile'' ascunse ale omului necredincios şi păcătos: ştiinţa pe care ai furat-o pentru ca să-ţi faci din ea harem pentru zile negre... e un fel de pensie ce o agoniseşti prin păcătuiri... neştiind că ea, averea asta, este medalionul de berău (un soi de erou ceva mai dracool) pe care ai să-l porţi în eternitate plin de egoism... şi de slavă de la morţi sau de la fraieri... toţi cei care au biruit definitiv... smerenia smerită, şi cugetarea smerită... intrând şi tu definitiv în rândul poporului cel răsculat, cel prea tare la cerbice şi ceriad. Şi dacă cer mereu asta... vor primii ceea ce şi-au căutat: pacea viceversatilă... inversă, contra, adică defapt cearta, ce artă? păi arta marţială şi joială... fireşte... firea aia scurtă 666... aici e înţelepciuciuniunea... adică omu' drept cu mingea, omu' drept cu mingea, omu' drept cu mingea... halei hap de trei ori peste cap.