[Traditie1]

Ovidiu, din mesajele tale se vede (dacă am înțeles bine) faptul că te-ai vedea păcătos. Eu cred că asta e tot o formă de mândrie, de când Sfinții Părinți au spus că ei se vedeau păcătoși, vrem cu orice preț să ne vedem și noi păcătoși (ca să ne amăgim că suntem sfinți).

Este deci o problemă a falsei conștiințe. Falsa conștiință ne complică viața, ne face să pierdem timp cu false probleme, cu tot felul de analize de gânduri întortocheate. Trebuie să facem lucrurile simplu, dintr-o bucată, așa cum procedează un țăran.

Iar ce am zis cu subconștientul și conștientul era poate o exprimare mai nepotrivită. Încerc să formulez din nou: mândria nu este doar un păcat ci și o stare. Starea de împătimire a inimii este o stare păcătoasă dar nu este un păcat faptic. Păcatele faptice ale mândriei, adică înălțările de moment ale minții, sunt ușor de controlat, așa cum spui și tu, dar ca să scoatem bestia din inimă, să devenim curați nu e suficient efortul nostru (e și el necesar) ci ca harul lui Dumnezeu să lucreze asupra noastră. Și ca El să lucreze trebuie să ne deschidem Lui, depășind autolimitarea adusă de încrederea în propria lucrare.

Cu alte cuvinte, trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să devină arhitectul lucării noastre lăuntrice căci ceea ce facem noi după capul nostru (sau chiar după sfaturi și cărți) nu poate aduce atâta roadă cât aduce lucrarea harului.