[Rodica50]

Din intelegerea realista a neputintei celor mai multi de a stapani cu totul pofta trupeasca si din intelegerea casatoriei ca unic mijloc de transfigurare a ei, de transformare a ei prin penetrarea unirii trupesti de unirea sufleteasca intre barbat si femeie, rezulta marea cinste ce o acorda Biserica Tainei Nuntii.

E drept ca Sfantul Apostol Pavel a spus: "e bine pentru om sa nu se atinga de femeie. Dar ca paza impotriva desfraului, fiecare barbat sa-si aiba femeia lui si fiecare femeie sa-si aiba barbatul ei. Daca insa nu pot sa se infraneze, sa se casatoreasca. Fiindca mai bine este sa se casatoreasca decat sa arda." (1 Cor. 7, 1, 2, 9).

Dar prin acest cuvant el n-a inteles casatoria numai in sensul negativ, de remediu al manifestarii dezordonate a concupiscentei, ca mijloc tolerat de satisfacere a unei porniri pacatoase, fara efectele de dezordine sociala, pe care le are cand e satisfacuta in afara casatoriei. El a aratat in alte locuri inaltul continut pozitiv al unirii dintre barbat si femeie, in casatorie (Ef. 5, 28-32).

Altii, trecand peste justificarea casatoriei ca remediu contra concupiscentei, au considerat ca ea isi justifica existenta numai prin nasterea de prunci. Dar in aceasta se include si mai vadit intelegerea ei ca o unire mai mult decat trupeasca. Intre reprezentantii de seama ai acestei intelegeri a casatoriei trebuie mentionat fericitul Augustin. Pavel Evdokimov, combatand aceasta interpretare, considera legatura casatoriei sublima in ea insasi, neavand nevoie pentru a se justifica de nasterea de prunci. El dezaproba cu dreptate indoielile privitoare la calitatea morala ireprosabila a legaturii trupesti.

De fapt, Sfantul Apostol Pavel nu accepta satisfacerea poftei trupesti in afara casatoriei. Deci o considera ca pacat cand e satisfacuta in afara casatoriei. Dar de ce e pacat in afara casatoriei? Desigur nu numai pentru dezordinea sociala pe care o provoaca, ci si pentru netransfigurarea ei printr-o unire sufleteasca, produsa de iubirea spirituala din casatorie.

De fapt, cine nu stie ca cel ce priveste femeia din afara casatoriei o vede ingustata la calitatea unui obiect carnal de placere epidermica? Numai in casatorie ea se descopera ca persoana cu toata complexitatea de probleme, in care are nevoie sa fie ajutata, sa nu fie singura, cum are nevoie si barbatul; numai casatoria ridica legatura intre barbat si femeie la prietenie si adanca responsabilitate practica reciproca, in care fiecare trebuie sa se angajeze total.

In felul acesta, casatoria este nu un simplu remediu tolerat pentru satisfacerea unei pofte ce ramane mai departe pacatoasa, ci un mijloc care face ca legatura dintre barbat si femeie sa fie cu adevarat o legatura completa, o legatura a unei comuniuni totale intre persoane, in care se realizeaza fiecare complet ca persoana, sau ca om adevarat, ajutandu-l si pe celalalt in acest scop, asa cum a voit-o Dumnezeu cand a creat pe om ca barbat si femeie, spre o completare reciproca.

In acest sens, Biserica concepe legatura sotilor ca o legatura completa, trupeasca si sufleteasca. In casatoria adevarata ei progreseaza in unirea sufleteasca, pentru ca de fapt numai in aceasta se poate progresa. Acest progres trebuie sa-l ajute ei si cu vointa. In acest sens li se da harul acestei Taine. Ei trebuie sa aiba constiinta ca, daca legatura lor se reduce la satisfacerea poftei trupesti, aceasta aluneca spre pacat si e pandita de destramare.

Fara sa conteste importanta legaturii trupesti, crestinismul nici n-o justifica in exclusivitatea ei. Cand Sfantul Apostol Pavel declara casatoria ca un remediu impotriva arderii dificil de suportat, sau a satisfacerii ei dezordonate, el include in acest rost al casatoriei pe acela de mijloc de transfigurare a unirii trupesti.

Acest inteles se include si mai vadit in cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur, in care atribuie casatoriei si rostul nasterii de prunci. "Sunt doua motive pentru care a fost instituita casatoria.. pentru a face pe om sa se multumeasca cu o singura femeie si pentru a face copii. Dar motivul principal e cel dintai. Cat despre procreare, casatoria nu o antreneaza in mod absolut. Dovada sunt multele casatorii care nu pot avea copii. Iata de ce prima ratiune a casatoriei este sa reglementeze viata sexuala, mai ales acum cand neamul omenesc a umplut tot pamantul". Ca el atribuie casatoriei si rostul realizarii unei uniri spirituale, o arata in alte dati, cand o prezinta ca chip al unitatii.

De fapt, un mijloc important care ajuta pe cei doi soti sa inainteze spre o unire sufleteasca tot mai adanca este nasterea si cresterea de prunci. Actele de unire trupeasca se imbiba prin asumarea acestei responsabilitati de un element spiritual si mai accentuat.

In felul acesta, in faza intai a casatoriei un mare rol in transfigurarea legaturii trupesti, care detine un loc mai mare in unirea dintre soti, il are asumarea raspunderii nasterii de prunci, ca in partea a doua aceasta legatura sa fie in mare masura depasita in fiinta ei de unirea spirituala in care sotii au progresat. E adevarat ca in textul de mai sus, Sfantul Ioan Gura de Aur declara ca o casatorie e realizata si cand se implineste numai scopul ei principal: reglementarea sexualitatii, fara implinirea scopului al doilea: nasterea de prunci. Dar el adauga ca ea e realizata fara nasterea de prunci, cand pruncii lipsesc nu din vointa sotilor, ci fara voia lor. Caci cand nasterea de copii e evitata cu voia, legatura intre soti cade intr-un simplu prilej de satisfacere a poftei trupesti, ce trece astfel la acte pacatoase.

Copiii nascuti si crescuti nu iau loc in afara legaturii dintre soti, ci ei sporesc in mod esential comuniunea dintre soti, prin responsabilitatea comuna, in care ei se unesc, deci adancesc esenta casatoriei, care fara copii se saraceste de substanta spirituala interioara. Sotii devin in acest caz de cele mai multe ori o unitate egoista in doi, poate de un egoism mai accentuat decat cel de unul singur, pentru ca un sot are in celalalt aproape tot ce-i trebuie pentru a se satisface in ordinea material-trupeasca si pentru a nu suferi nici de singuratate atat de mult ca cel inchis in egoismul de unul singur.

Prin copii sotii depasesc acest egoism, deschizandu-se spre altii. Prin copii se deschid mai mult spre societate in general, de care au nevoie pentru cresterea copiilor, pentru incadrarea lor in societate. Prin ei intra in relatii mai bogate cu societatea. P. Florensky spune ca societatea - deci si Biserica - este formata din unitati duale, nu din indivizi; am zice din molecule, nu din atomi. Dar o familie care nu are copii nu e necesara in sens deplin societatii. Familia promoveaza coeziunea sociala, bisericeasca, nu indivizii. Celula familiei, desi nu se dizolva in organismul bisericesc sau social, trebuie sa fie intr-o comunicare cu celelalte celule prin "sangele" comun al lor, prin copii.

Desigur nasterea si cresterea de prunci, slujirea Bisericii si a societatii, ca infranare a egoismului in doi (sau in mai multi; cu copii cu tot), inseamna o cruce. De aceea se canta la slujba cununiei un imn inchinat mucenicilor. Sotii care nu-si infraneaza egoismul in doi vor deveni pana la urma netransparenti chiar si lor insisi. Vor constitui un egoism de instincte, de mic grup animalic, grupul insensibil la altii al familiei de tip biologic, un grup inchis ca o cetate in zidurile proprii si capabil numai de iesiri acaparatoare, nu si de iesiri daruitoare.

"O casatorie care nu-si rastigneste statornic lacomia si autosuficienta proprie si nu se depaseste pe sine prin aceasta nazuinta", nu e familie crestina. Dupa invatatura crestina, pacatul propriu al familiei de azi este nu divortul sau lipsa de "acomodare", sau "salbaticia spirituala", ci autoadorarea familiei, refuzul de a vedea casatoria ca orientata spre imparatia lui Dumnezeu.

Exista o pornire de a face "totul pentru familie", daca trebuie, chiar a fura. Familia nu mai este spre slava lui Dumnezeu; ea a inceput sa nu mai fie o intrare sacramentala in prezenta Lui. Nu lipsa de sfiala sfanta fata de familie face ca divortul sa apara ca un proces aproape natural, ci aceasta autoidolatrizare a familiei face ca familia moderna sa se sfarame asa de usor; este acea identificare a familiei cu succesul si cu refuzul de a purta crucea.

O casatorie crestina se incheie intre doua persoane, iar fidelitatea comuna a celor doi fata de al treilea - Dumnezeu - ii pastreaza pe acestia intr-o adevarata unitate intre ei si cu Dumnezeu". Propriu-zis Hristos este cel care savarseste Taina casatoriei, dar o savarseste unindu-i pe cei doi in Sine si ca atare El ramane permanent ca mijloc de unire intre ei. Daca ei se despart de El, se slabeste si unitatea intre ei.

Infranarea acestui egoism in doi include si infranarea de a folosi legatura casatoriei pentru o simpla placere, cu evitarea nasterii de prunci.

pr. prof. Dumitru Staniloae

NU STIU DACA AM REUSIT SA-L POSTEZ TOT, ESTE FOARTE INTERESANT SI LAMURITOR - EXPUS DE O VOCE AUTORIZATA. IL GASITI PE CRESTIN ORTODOX.