PATRIA
de Nichifor Crainic
În mărul ce se pârguie pe creangă
Noi ți-am gustat pământul roditor,
Din zvonul dus pe câmpuri de-o talangă
Ți-am respirat nelămuritul dor.
E sânul tău de mamă pâinea moale
Și laptele domoalelor cirezi.
Iubim albastrul fum în rotocoale
Că tu ai fost deprinsă să visezi.
Ai frământat credinți nemuritoare
În sângele focoșilor băieți,
Cari-au cules pe buze de fecioare
Sărutul mândrei tale frumuseți.
Profetic luminezi peste dezastre
Cărări ce-n răsărituri pier...
La glasurile clopotelor noastre,
Ne ridicăm cu tine către cer.
Îți lămurim, pe lespezi de morminte
Sculptatul grai din timpul glorios.
În straturile vechi de oseminte
Îți numărăm al jertfelor prinos.
Trecutul adormit și viitorul
În clipa care bate le-mpreuni:
Când fericiți lipim la piept feciorul,
Îmbrățișam într-însul pe străbuni.
Prin veacurile moarte-n suferință
Te-am ridicat în slăvi pe-al nostru scut
Și zămislim eterna ta ființă
Din fiecare trudă pusă-n lut.
Prin noi răsufli-n marile elanuri,
Tu gemi când sângerările ne dor;
Ci-n trupurile noastre dorm noianuri
De vieți ce-or înflori la vremea lor. (...)
|