Frați creștini!!!
Cine are nevoie de ajutor de la bunul Dumnezeu, nu e musai să meargă la "nu știu care preot înainte-văzător/făcător de minuni etc". E suficient a ține legătura cu propriul duhovnic. Post, spovedanie, canon, împărtășanie. Apoi rugăciune, fapte bune, smerenie, nădejde în ajutorul bunului Dumnezeu și, mai ales, răbdare. Dacă dorința noastră este spre mântuirea sufletului, bunul Dumnezeu ne va ajuta. Dacă nu, ne mai încearcă. Adevărul este că fiecare dintre noi (cu atât mai mult eu), vrem să pocnim din degete și ... gata! Dorința-i împlinită! Normal, nu mergem la vrăjitori, mergem la preoți din felurite colțuri ale țării pentru că "se cunoaște după ce vii de la el". Nu pot să mă pronunț asupra acestui fapt, însă câtă vreme ai un duhovnic neschimbat (deci te cunoaște), nu are rost să mergem pe la alți duhovnici. Trebuie să ne încredem în bunul Dumnezeu și nu în preoți!!! Preotul poate să ne ierte și să ne dezlege păcatele noastre, având asupra sa harul Sfântului Duh.
Despre părintele Pomohaci, e clar că nu prea se împacă unele versuri din cântecele năsăudene culese de domnia sa cu Sfânta Taină a Preoției (Dar eu, mamă, nu mă-nsor/ Că de d..cu` nu mi-i dor; De te-oi căpăta la moară/ nu-i mai fi fată fecioară/ De te-oi căpăta la șes/ Nu-i mai mere cum ai mers; Oi căta femei bătrâne/ Care știu descânta bine; Popii zic că Raiu-i sfânt/Eu-mi fac raiul pe pământ etc.).
Este divorțat, dar nu recăsătorit (nu avem noi ce presupune despre ce a fost în acea familie) - a ales celibatul (aici, iarăși nu avem noi ce să presupunem); nu e singurul preot în cauză.
Nu prea se împacă o predică unui pastor penticostal într-o biserică ortodoxă, deși respectivul pastor nu a făcut vreo trimitere la cultul penticostal, s-a însemnat (cumva) cu semnul Sfintei Cruci. Sper să nu aibă continuitate așa ceva și nici revers.
Despre a merge sau nu la el la spovedit/dezlegări și alte servicii mai mult sau mai puțin liturgice, fiecare are dreptul de a alege. Și care merge la el, să ia numai ce este de folos sufletesc de la părintele Pomohaci și să păstreze legătura fiu duhovnicesc - duhovnic.
Personal, nu merg acolo, nici la alți duhovnici; am avut încercări în viață, am cerut sfaturi de la alți duhovnici (m-au sfătuit tot așa cum m-a sfătuit și duhovnicul meu). Am ajuns la concluzia că duhovnicul meu e UNUL.
Pe părintele Pomohaci (și pe nici un om) nu-l judecați, dragi creștini!!! De judecat, pe toți ne judecă bunul Dumnezeu. Mai bine rugați-vă pentru el și pentru toți cei care sunt în încercări, ispite și necazuri!
Dumnezeu să vă binecuvânteze!!!
__________________
Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie! Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale! Așa, Doamne, ajută-mă să-mi văd greșalele mele ca să nu mai osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat ești acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!
(rugăciunea Sfântului Efrem Sirul)
Vă rog frumos să mă iertați și pe mine, păcătosul cel dintâi!
Last edited by Paduraru; 25.10.2010 at 16:41:10.
|