[SIZE=2]“L-am intalnit pe parintele Arsenie pentru prima oara in 1984, cand am fost in pelerinaj la biserica din satul Draganescu, in apropierea Bucurestiului, pe care o pictase. In anii aceia, parintele era surghiunit, fusese indepartat de la Sambata, dar vestile despre el mergeau din om in om. Acolo unde se afla ca isi face aparitia parintele, se ducea si lumea, grabnic. Unii au umblat dupa el o viata intreaga, fara sa apuce sa-l mai vada. Eu am avut norocul asta la 24 de ani. Era inainte de Sf. Paste, chiar in Miercurea Mare din Saptamana Patimilor. N-am sa pot uita tot restul vietii mele acea intalnire! Cand am pasit in biserica, dupa un lung si obositor drum, lumea astepta la rand, asezata pe cateva siruri. Parintele Arsenie vorbea cu glas tunator, de rasuna tot naosul. Era inalt ca un brad sau cel putin asa mi s-a parut mie. Paloarea chipului parea sa il asemuie cu sfintii pictati de el insusi in fresca. Cand m-a strafulgerat cu privirea, prima oara, de departe, am simtit ca inmarmuresc. Desi albise deja, caci trecuse de 70 de ani, avea ochii fara varsta, albastri ca un cer senin de vara, incredibil de mari, asa cum mi-i inchipuisem pe sfintii din evanghelii sau pe mucenicii martiri. Privirea aceea suprafireasca iti strapungea fiinta, pur si simplu. Te simteai impietrit si parca infricosat de pacatele pe care urma sa le marturisesti. Parintele vorbea rar si apasat. Dadea in vileag relele oamenilor, de fata cu toata lumea, ca sa se rusineze fiecare, ca la Judecata de Apoi. Unii isi pierdeau curajul, infricosati de ceea ce stiau ca facusera, si ieseau din rand, parasind biserica inainte de a ajunge pana in fata parintelui. Acei “dezertori”, cum ii numea el, nu puteau suporta sa fie tintuiti drept in inima. Depun marturie oricand: lumea se uita la parintele Arsenie ca la un apostol. Unii vorbeau in soapta, numindu-l chiar asa – “Sfantul”, “Apostolul”… Eu insami l-am considerat asa, desi ne certa amarnic pentru astfel de vorbe. “Nu ma faceti apostol sau sfant! Asemenea laude sunt trufie desarta si necuviinta in fata lui Dumnezeu. Credinciosul adevarat trebuie sa fie smerit. Nu exista om fara de pacate, in afara de Mantuitorul nostru! Ceea ce astept eu de la voi nu sunt laudele, ci pocainta, despartirea de naravurile pacatoase, faptele bune si ascultarea sfaturilor duhovnicesti”. Incremeneam cu totii, nevenindu-ne sa credem ca parintele ne [auzise] gandurile. N-am cunoscut niciodata in viata pe cineva aidoma lui, cu toate ca am trecut si pe la parintele Cleopa, si pe la parintele Argatu, si pe la maica Veronica…” Dar experienta mistica traita de Lucia Chima in prezenta marelui duhovnic ortodox abia incepea![/SIZE]