Citat:
Īn prealabil postat de ioana30
am mai scris acum cateva zile...in primul rand faptul ca am "descoperit" acest forum este un lucru minunat, practic pot sa spun tot ce am pe suflet fara sa am frica ca,poate, cineva ar gandi ceva rau sau bine despre mine,si faptul ca nu am pe nimeni in fata imi da curajul sa spun ce gandesc.
as vrea sa va povestesc ceva si as vrea parerea voastra...
dupa cum am mai spus-o anul trecut a murit tatal meu. parintii mei au fost despartiti de cand aveam eu 7 ani si e ceva de atunci...pe tata il vedeam din cand in cand, uneori o data pe luna, alteori o data pe an, alteori la 2 ani si tot asa. cu toate cca nu a "participat" la cresterea mea si a surorii mele, l-am iubit amandoua tot timpul!!! uneori il uram pt ca nu a fost alaturi de noi, dar trecea repede datorita bucuriei de a-l vedea totusi.
anul trecut in vara,cu 3luni inainte sa moara, a venit la mama acasa si intamplator l-am vazut eu, era beat, m-am enervat si l-am gonit de la poarta.Ultimele mele cuvinta catre el au fost: "dispari si sa nu mai vii niciodata pe aici". Stiu ca-s groaznice cuvintele,dar nu le-am zis din suflet, au fost totusi ultimele si nu le mai pot lua inapoi. Imi cer aprope zilnic iertare de la el, ce ma enerveaza si ma distruge ii ca nu stiu daca ma aude acolo unde ii???
i-am aranjat mormantul superb,macar ultimul lucru l-am facut bine,dar parca as incerca sa-mi cumpar iertarea lui pt ce i-am zis...uneori ma simt ca un monstru,,,nu stiu cum o sa traiesc cu regretele astea...
|
Faptul ca ai astfel de mustrari de constiinta, e un semn foarte bun. Sfatul meu este sa iei lucrurile ca atare. Asa a vrut Dumnezeu si bine a facut. El, a venit foarte rar la voi, iar cand a venit pentru ultima oara a venit beat. De ce te condamni tu? Imi imaginez ca asta l-a trezit din mahmureala si a regretat profund greselile vietii lui. Poate chiar pentru asta venise: sa va spuna ca ii pare rau de ceva anume, sau ca e bolnav, dar cand ai asa ceva in minte nu-ti faci curaj cu bautura. Tu considera-te absolvita de aceasta vina, nu fiindca el o merita, ci fiindca n-ai banuit ca aceea va fi si ultima clipa in care il mai vedeai in viata.
E adevarat, trebuie sa-i spui duhovnicului si te asigur ca nu e un motiv de rusinare. Este necesara iertarea si nu e deloc prea tarziu. El STIE ca-ti pare rau, dar daca a trait cum a trait, ma tem ca ar trebui sa faci ceva mai mult decat doar sa-l ierti si sa te ierte. El oricum te-a iertat fiindca erai copilul lui. Dar de unde este el, trebuie multa osteneala din partea ta ca sa "depaseasca" starea in care se afla.
Nimic pe lume nu e intamplator, Ioana. Nici macar ca tu ai indraznit sa-l gonesti, iar acum sa te eliberezi spunandu-ne noua. Iata, dar, ca Dumnezeu ii da totusi o sansa prin tine. Fii buna si trimite-i o mana de ajutor! Iar tu la randul tau vei avea partea ta de "bine", cand te vei infatisa "acolo sus"!
Doamne-ajuta!