Citat:
În prealabil postat de OmuBun
Eu, Fane iti inteleg foarte clar punctul de vedere, dar asta nu inseamna ca il si impartasesc. Imi amintesc faptul ca nu eram departe de acest rationament cand aveam la jumatatea varstei de astazi. Mi se parea ciudat sa fie considerat pacat sa iubesti si sa te infrupti cu nesat din placerile vietii. Nu intelegeam de ce sa fie pacat daca in fond nu faci rau nimanui, ci doar iubesti, in felul tau; nu promiti, nu obligi, nu minti ca sa obtii ceva anume.
Si totusi eram departe de Adevar. Totul ne este ingaduit, dar nu tot ce ne este ingaduit ne foloseste. .............
|
Draga OmBun, frumoasa expunerea ta, insa nu ai explicat ce anume te face sa te pozitionezi acum la cealalta extrema: de unde acceptai placerile vietii cu ceva timp in urma, acum ti se par toate impedimente in calea mantuirii.
De ce nu te-ai oprit undeva "la mijloc" - adica sa accepti, asa cum frumos spune Fani, bucuriile pe care insusi Dumnezeu le trimite in vietile noastre si sa-ti lucrezi in acelasi timp si mantuirea? De ce ai pendulat de la +infinit tocmai la -infinit (o tendinta extrem de populara printre unii ortodocsi)?