Citat:
Īn prealabil postat de Fani71
Incerc inca odata:
OK, placerea nu este necesara absolut mantuirii.
Insa nici alte lucruri nu sunt necesare mantuirii, si totusi Dumnezeu ni le daruieste. Ca: viata in trup (exemplul meu de mai sus) in general; sau: mancarea; sau chiar: casatoria (exista si alte cai de mantuire).
Unii oameni au parte de putine bucurii si placeri in viata. Altii de mai multe. Pe toti ii cheama Dumnezeu la mantuire, fiecare in felul lui; El stie de ce unuia ii da mai multa suferinta, altuia mai multa bucurie.
Si da, exista multe situatii in viata in care credinta si constiinta ne spune sa renuntam la o placere.
Dar exista si situatii in care o putem accepta ca pe un dar. Ca pe o mangaiere de la Dumnezeu. Ce anume este exact rau in asta?
Nu ma refer neaparat numai la sexualitate, ci de ex. la gustul mancarii, la mirosul florilor, la placerea de a face o baie.. Lucruri marunte, de zi cu zi.
Dar si la sexualitate. Viata in casatorie cere multe sacrificii, pe care sigur le facem din dragoste, cu bucurie, in cazul ideal, dar are si mangaieri: mangaierea de a nu infrunta singur greutatile vietii, de a putea fi de ajutor cuiva si de a fi ajutat la randul tau; si printre altele, si mangaierea unirii inclusiv fizice, care se manifesta si prin placere. Ce anume este rau in asta?
Tu chiar consideri ca un crestin ortodox ar trebui sa renunte la orice i-ar provoca placere?
Crezi ca sotii ar trebui sa foloseasca cearceaful cu gaura de care se vorbea mai sus?
|
Incep prin a-ti spune ca ideea cu gaura in cearceaf, respectiv in camasa de noapte, am gasit-o la Borges, autor sudamerican, provenit din mediu catolic. Inca nu am auzit asa o aberatie la ortodocsi, care sunt oameni normali, poate si putin pudici, fara insa a exagera in acest fel. Dealtfel si Borges aminteste de acea camasa, ca de ceva oribil; deci nu reprezinta o regula nici in mediile catolice. Ma intreb atunci de ce s-a fost adusa in discutie?!?
Nu inteleg de ce va faceti ca nu intelegeti, ca Dumnezeu ne-a dat o libertate si o constiinta, chiar daca o parte din viata libertatea este prost inteleasa, si constiinta adormita. Ele exista si la momentul oportun omul va constientiza aceste lucruri, cautand sa-si recuperez libertatea, pierduta prin alipirea de pacate, precum si sa asculte de constiinta sa, in care Dumnezeu a inscris Legea.
Cand va face acest lucru? Cand va constientiza ca acestea sunt singurele lui sanse pentru a se mantui. Sunt oameni, care tot timpul vietii se roaga si lupta cu patimile personale; dar evidenta o arata, ca cei mai multi sunt "scurtcircuitati" la un moment dat si astfel sunt pusi sa aleaga intre modul de viata de pana atunci si un altul, in care trebuie sa tina cont de ceea ce-I place lui Dumnezeu. Am gasit si in biblie exprimata aceasta ideee, si anume, ca Dumnezeu are intelegere pentru anii tineretii noastre, si as adauga pentru imaturitatea noastra, dar pana la un moment dat. Mai scria acolo, ca vom plati "libertatile" acestea ale tineretii. Dumnezeu are rabdare cu noi si nu se maniaza la fiecare greseala a noastra.
Dar de aici si pana la a crede ca Dumnezeu ne-a dat placerea ca pe o prajitura din care sa tot mancam, fara grija, la infinit, e cale lunga. Sub nici o forma placerea si mantuirea NU merg mana in mana. Acesta este si motivul pentru care multi oameni sufera in timpul sau la sfarsitul vietii: caci Dumnezeu nu este insensibil la suferintele noastre, daruindu-ne in schimb mantuirea.
Viata in doi presupune prezenta sexualitatii si implicit a placerii, dar nu aceasta este scopul vietii, asa cum cred tinerii in general si cei fara minte, pana la adanci batraneti....... Scopul vietii este si ramane mantuirea.