[Traditie1]

În prealabil postat de cristian67

Astfel, monahii sunt isihaşti angajaţi în lupta duhovnicească pe calea despătimirii (καθαρσις), contemplaţiei (θεωρια) şi îndumnezeirii sau unirii cu Dumnezeu (θεωσις), prin rugăciune, Sf. Taine şi ascultare. Deşi primele forme de monahism au fost de tip eremitic şi anahoretic, mai ales în deşerturile din Egipt, Siria sau Ţara Sfântă; relativ repede deja din secolul al IV-lea în jurul unor mari părinţi duhovniceşti se strâng mai mulţi ucenici.

Isihasmul nu se limitează la viața monahală. Orice mirean trebuie să devină un isihast pentru că altă cale de a-ți vedea păcatele, a te uni cu Dumnezeu și mântui nu există.


Numai prin isihasm se ajunge la curățirea minții și a inimii iar pentru asta trebuie să renunțăm la orice altă preocupare. Unii ar putea întreba: cum poți trăi în lume, unde trebuie să muncești și să răspunzi unor solicitări variate și să practici isihasmul în același timp? Răspunsul e: la Dumnezeu toate sunt cu putință. E suficient să renunțăm la obișnuitele distracții lumești și la călăuzirea proprie, încredințându-ne Lui, ca El să rânduiască totul astfel încât să ne putem desfășura concomitent munca și celelalte activități exterioare iar în interior să ne îndeletnicim cu rugăciunea și pocăința contemplativă. Totul e să avem spirit jertfelnic și credință în purtarea de grijă dumnezeiască, chiar atunci când lucrurile par imposibile.


Creștinismul lumesc pe care îl propovăduiesc unii, cu lăsarea în voia simțurilor, cu considerarea activismului social ca fiind fapte bune, ajungând, așa cum am văzut pe forum, până la afirma că și călugării trebuie să treacă la un astfel de activism, este o caricatură, o născocire a unor minți bolnave de patimi, care nu sunt capabile să înțeleagă mesajul evangheliei, care văd lucrurile sucit.


Chemarea Domnului de a lăsa toate pentru El se adresează tuturor oamenilor și nu se referă (doar) la monahism. Fiecare trebuie să facem acest pas de a ne rupe de viața trăită după propria voie și după propria gândire și să începem o viață clădită pe călăuzirea divină și întoarsă spre interior. Monahii caută o înlesnire a acestei lucrări, prin eliminarea tulburării care domnește în lume și a grijilor și este o opțiune pentru o parte a oamenilor, dar și cei care vor să-și întemeieze o familie sau pe care Dumnezeu îi cheamă la o viață trăită în societate trebuie să se curețe de patimi și să se îndumnezeiască, să se unească cu Dumnezeu prin isihasm.