E simplu, lupta cea bună contra lupta cea rea, sau buna murire versus reaua murire, adică ascultarea smerită față de neascultarea mândră și sfidătoare, sau iubirea curată și tainică ce trebuie să rabde insolența fățărniciei trufașe și etalate. Neimportanța trupească față de sulimeneala trupească... defapt e cugetarea duhovnicească a smereniei smerite ce trebuie să facă față și să învingă cugetarea trufaș mută și urlătoare a poftei trupești versate și atât de dulce.
Dar e foarte greu să-ți amintești ca să asculți fără să te lauzi la nimeni... nici măcar ochilor tăi atât de dulci... atât de dulci... văzuți în nălucifer, în lucsifer, în victima nemulțumită și supărată, ce îmbracă atât de fromos lenea... căci ești mofturoz și scârbit... și nerușinat... firește... așa ca
Noi2... și „coșul”
de gunoi... adică era vorba de
coșurile de pe față. Două pe față două pe dos ca la cipcă sau la puloverele tricotate de mama.