Prietenia cere sacrificiu. Noua ni se zbarleste parul daca cineva indrazneste sa nu fie de acord cu punctul nostru de vedere.
Noi stim sa ne asezam in genunchi si sa spunem intr-una "Da-mi, Doamne!", dar pentru o multumire , facem o cruce la repezeala sau poate nici pe aceea, ca doar Dumnezeu nu are nevoie de multumirile noastre.
Spunea Cami mai devreme despre suferinta care ne tine in legatura stransa cu Dumnezeu, dar cati dintre noi accepta suferinta ca pe o necesitate ca sa ne aduca permanent aminte ca suntem slabi si stam prost cu memoria!? Orice "bashina" pe care o trage copilul nostru, o studiem profund si spunem: "Doamne, nu cumva pute cam ciudat? Da-i, Doamne viata lunga si imbelshugata, copilului meu, sa nu sufere cum am suferit eu!"... etc... etc... Despre imbelshugare versus mantuire nu ne mai gandim ca nu face parte din... lista de prioritati!...