[Mihnea Dragomir]

Părerea mea este că Apostolul ne vorbeşte acolo despre dragostea noastră către Dumnezeu, aşa după cum vorbeşte despre credinţa noastră în El şi despre speranţa noastră în lumea aceasta şi, mai ales, în lumea viitoare. Caracteristică apostolilor este claritatea în exprimare. Noi complicăm lucrurile şi proiectăm această complicare asupra a ceea ce au predicat, astfel pornind pe panta răstălmăcirii.

Pe de altă parte, aveţi dreptate atunci când în mod just observaţi că "virtuţile noastre" este un mod de a spune, în realitate, "toată darea cea bună de sus este". Nu poate omul, fără ajutorul Lui, să facă nimic meritoriu. Când "mi-a venit mie ideea prin cap" să ajut o bătrână să treacă strada, în realitate El mi-a insuflat această idee. El este Inspirator şi Vistier al Bunătăţilor. Când postesc, El îmi insuflă dorinţa de a face ceva plăcut Lui şi tot El îmi dă tărie să duc postul la bun sfârşit. "În El este şi voinţa, şi putinţa", după cum, cu claritate, afirmă o veche hotărâre dogmatică a Bisericii.

Aţi dat exemplul lepădării petrine: nici un exemplu nu subliniază mai bine asta. Petru şi ceilalţi erau fricoşi. Ca potârnichile roiseră când Domnul nostru a fost crucificat. Rămăsese numai Ioan, dar şi acesta "stătea mai de o parte". Iubirea lor era imperfectă, fiind limitată de teamă.

Dar Petru şi ceilalţi erau slabi nu numai în iubire, ci şi în credinţă. Toma nu este de loc un caz special între ei, toţi erau aşa.

În sfârşit, Petru şi ceilalţi erau slabi şi în speranţă. După moartea şi învierea Domnului, deruta pusese stăpânire pe ei, încât îi vedem reveniţi la îndeletnicirile dinainte. Se ocupau, din nou, cu pescuitul, în loc să fie pescari de oameni. Vedem acest lucru în relatările despre apariţia lui Isus înviat pe malul Tiberiadei.

Dar, odată cu intervenţia în forţă a Spiritului Sfânt asupra lor, ceva esenţial s-a schimbat. Nu se vor mai lepăda de Domnul până la sfârşitul vieţii, mărturisind iubirea lor cu mucenicia propriei vieţi. Credinţa lor devine de nezdruncinat, tare ca o stâncă şi o vor transmite şi altora, până la noi. Speranţa lor transpare din fiecare verset.
Cu adevărat, din simpla lectură a Faptelor, ne dăm seama că "virtuţile noastre" sunt, de fapt, opera Lui.