[doctor_faustus]

"Dar să punem capăt exemplelor vechi şi să venim la atleţii [credinţei] foarte aproape de noi. Să luăm exemplele nobile din generaţia noastră. Din gelozie şi din invidie au fost prigoniţi cei mai mari şi cei mai drepţi stîlpi ai Bisericii şi au luptat în această întrecere până la moarte. Să-i punem înaintea ochilor noştri pe bunii apostoli: pe Petru, care, din pricina unei gelozii nedrepte, n-a suferit una, nici două, ci mai multe chinuri; şi după ce a dat astfel de mărturie [de martir], a plecat la locul de slavă datorat lui. Din pricina unei gelozii şi a unei sfădiri, a primit şi Pavel premiul răbdării, purtând de şapte ori lanţuri, fugar şi lovit cu pietre, ajungând un crainic atât în răsărit cât şi în apus, a primit faima nobilă a credinţei lui; învăţând dreptatea în toată lumea locuită şi ajungând până la marginile apusului, a dat mărturie în faţa guvernatorilor. Şi aşa s-a eliberat de lumea aceasta şi s-a dus în locul cel sfânt, făcându-se o foarte mare pildă de răbdare."

Sursa: diacon Ioan I. Ică jr. – Canonul Ortodoxiei, vol. 1: Canonul Apostolic al Primelor Secole – Editura Deisis, 2008, pag. 397

Deasemenea, în engleză,

But not to dwell upon ancient examples, let us come to the most recent spiritual heroes. Let us take the noble examples furnished in our own generation. Through envy and jealousy the greatest and most righteous pillars [of the church] have been persecuted and put to death. Let us set before our eyes the illustrious apostles. Peter, through unrighteous envy, endured not one or two, but numerous labours; and when he had at length suffered martyrdom, departed to the place of glory due to him. Owing to envy, Paul also obtained the reward of patient endurance, after being seven times thrown into captivity, compelled to flee, and stoned. After preaching both in the east and west, he gained the illustrious reputation due to his faith, having taught righteousness to the whole world, and come to the extreme limit of the west, and suffered martyrdom under the prefects. Thus was he removed from the world, and went into the holy place, having proved himself a striking example of patience.

de la sursa: http://www.newadvent.org/fathers/1010.htm

Din aceste cuvinte ale epistolei lui Clement Romanul se deduce evident care era credinţa Bisericii lui Hristos, în perioada primară, imediată perioadei relatată în cartea Faptelor, şi anume credinţa Bisericii cu privire la ceea ce s-a întâmplat după moarte cu sufletele apostolilor Petru şi Pavel: acestea au plecat la locul de slavă, la locul cel sfânt, despre care mărturiseşte chiar şi sfântul Paul într-o epistolă de a sa, cuprinsă în canonul Noului Testament. Cu alte cuvinte, învăţăturile mincinoase ale adventiştilor sunt încă o dată dovedite de unul dintre Părinţii Apostolici, asta după mărturisirea chiar a Sfinţilor Apostoli, în speţă a sfântului Paul. Mărturia sfântului Paul precum şi mărturia sfântului Clement Romanul reprezintă dovezi evidente ale înşelăciunii învăţăturii adventiste care spune că sufletele tuturor morţilor stau moarte în mormânt. Se pare însă că sufletele sfinţilor apostoli Petru şi Paul stau în locaşuri de slavă şi sunt vii înaintea lui Dumnezeu. Bineînţeles că scopul principal al învăţăturii eretice adventiste este acela de a denigra rugăciunile către sfinţii apostoli, şi către sfinţii Bisericii în general, ereticii adventişti încercând să sugereze că această practică ar fi de fapt o exemplificare a spiritismului, încercând astfel să denigreze pe sfinţii Bisericii lui Dumnezeu şi credinţa în puterea acestora de mijlocire pentru credincioşii Bisericii înaintea Mântuitorului Iisus Hristos. Însă adevărul ne este arătat de Sfinţii Apostoli şi de Părinţii Apostolici ai Bisericii şi demonstrează încă o dată mentalitatea perfidă şi duşmănoasă la adresa Bisericii lui Hristos a ereticilor adventişti.