Tot timpul trebuie sa invatam. Daca nu intelegeti textul asa cum se cuvine cititi-l de doua ori, de trei ori, pana veti intelege. Domnul sa fie cu noi toti.
SERBAREA DUMINICII
Biserica a hotarit, dintru inceput, de pe timpul Sfintilor Apostoli, ca ziua intii din saptamina sa fie sarbatorita prin cult public si sa fie socotita ca zi de odihna pentru crestini. Aceasta este Duminica - ziua Domnului (Apocalipsa I, 10), ea apartine Domnului Hristos si a fost ridicata la aceasta cinstire pentru ca in aceasta zi - de duminica - s-a intimplat cel mai mare eveniment al crestinitatii, invierea Domnului Hristos.
Ca zi de odihna in Vechiul Testament a fost sarbatorita ziua simbetei. Pentru crestini insemnatatea acelei zile dispare si locul ei il preia Duminica, cu noul ei sens. In adevar, in Vechiul Testament, evreii conform poruncii a IV-a din Decalog sarbatoreau ca zi de odihna sub numele de sabat, simbata, sarbatorea instituita de Moise: “Adu-ti aminte de ziua odihnei (simbetei) ca sa o sfintesti. Lucreaza sase zile, si fa in acelea toate treburile tale, iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeului tau; sa nu face in acea zi nici un lucru... caci in sase zile a facut Dumnezeu cerul si pamintul ... iar in ziua a saptea s-a odihinit. De aceea a binecuvintat Domnul ziua a saptea si a sfintit-o” (Iesire XX, 8-11).
Sarbatorirea simbetei la evrei se efectua bazata pe doua fapte: a) datorita faptului ca insusi Dumnezeu s-a odihnit in ziua a saptea si a sfintit-o. “Si a binecuvintat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca intr-insa s-a odihnit de toate lucrurile Sale” (Facere I, 3; cf. Iesire XX, 11). b) ea se mai serba ca amintire a iesirii, a eliberarii poporului evreu din Egipt. “Adu-ti aminte ca ai fost rob in pamintul Egiptului si Domnul le-a scos de acolo... si de aceea ti-a poruncit Domnul Dumnezeul tau sa pazesti ziua odihnei si sa o tii cu sfintenie” (Deuteronom V, 15).
In Vechiul Testament s-a orinduit prima data, s-a instituit deci serbarea simbetei, cu ocazia stringerii manei din pustie, data de Dumnezeu evreilor. Ei stringeau mana in fiecare zi pentru ziua respectiva iar in preziua simbetei stringeau pentru doua zile, caci a doua zi simbata nu era, fiind zi de odihna (Iesire XVI, 23-30). Serbarea simbetei s-a consfintit prin porunca a patra din Decalog fapt amintit la inceput (Iesire XX, 8-11).
Serbarea simbetei a fost numai pentru Vechiul Testament. In Noul Testament s-a hotarit a se serba Duminica ca amintire a Invierii Domnului. Caci desi simbata era denumita “legamint vesnic”, “sa pazeasca deci fiii lui Israel ziua odihnei, praznuind ziua odihnei din neam in neam ca un legamint vesnic” (Iesire XXXI, 16), totusi pentru epoca mesinaica s-a prezis o alta zi. Profetul Zaharia spune: “In ziua aceea, zice Domnul, fiecare din voi va pofti pe aproapele sau sub vita si smochinul sau” (Zaharia III, 10). Ziua aceea, e ziua invierii, precum spune Psalmistul: “Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul sa ne bucuram” (CXVII, 24).
Domnul Hristos a calcat simbata prin: vindecarea omului cu mina uscata (Matei XII, 10-13); vindecarea slabanogului de la lacul Viteza (Ioan V, 1-13); vindecarea orbului din nastere (Ioan IX, 1-14). Mintuitorul nerespectind simbata, a spus ca El este mai mare decit simbata, este domn al simbetei (Matei XII, 8; Marcu II, 28).
La sinodul din Ierusalim, printre cele patru dispozitiuni, pe care trebuiau sa le respecte cei care intrau in crestinism, simbata nu exista (Fapte XV, 29). Sfintul Pavel mustra pe galatenii si colosenii care vor sa se intoarca la sarbatorile iudaice. “Nimeni sa nu va judece pentru mincare sau bautura, sau cu privire la vreo sarbatore, sau luna noua sau simbete, care sint umbra celor viitoare, iar trupul (este) al lui Hristos” (Coloseni II, 16; cf. Galateni IV, 9-11. Porunca a patra din Decalog, nu e amintita nicaieri in Noul Testament spre a fi respectata.
Serbarea simbetei din Vechiul Testament a fost inlocuita prin serbarea Dumincii, precum s-a amintit, zi in care a inviat Domnul Hristos. “Dupa ce a trecut simbata, cind se lumina de ziua intii a saptaminii (duminca) au venit Maria Magdalena si cealalta Marie, ca sa vada mormintul” (Matei XXVIII, 1). “Si dupa ce a inviat dimineata, in ziua cea dintii a saptaminii (duminca), El s-a aratat Mariei Magdalena” (Marcu XVI, 9; Luca XXIV, 1).
In ziua invierii Sale, Domnul Hristos s-a aratat viu femeilor mironosite (Matei XXVIII, 9) lui Petru (Luca XXIV, 34), celor doi ucenici in drum spre Emaus (Luca XXIV, 13-15); Apostolilor fara Toma. Si fiind seara, in ziua aceea, intiia a saptaminii (duminica) si usile fiind incuiate, unde erau adunati ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus (Ioan XX, 19), dupa opt zile impreuna cu Toma (Ioan XX, 26).
De asemene, in ziua Cincizecimii - tot in zi de duminica - s-a pogorit Duhul Sfint (Fapte II, 1-5), in ziua duminicii a primit Sfintul Ioan descoperirea (Apocalipsa I, 10). Apostolii savirseau sfinta Euharistie (Fapte XX, 7); primii crestini stringeau ajutoare tot cu ocazia sarbatoririi duminicii. “In ziua intii a saptaminii (duminica) fiecare dintre voi sa-si puna deoparte, stringind cit poate...” (I Corinteni XVI, 2).
Deci, incepind de la Apostoli si de la primii crestini Biserica a sarbatorit ca zi de odihna, Duminica.
Totusi sint unii crestini care afirma si sustin ca simbata este o datorie obligatorie pentru toti si pentru totdeauna, este o lege universala, pentru ca Dumnezeu a binecuvintat-o si a sfintit-o (Facere II, 2-3). Deci avem datoria s-o respectam toti.
In adevar, Dumnezeu s-a odihnit si a binecuvintat ziua a saptea. Dar, El n-a poruncit omului s-o tina ca zi de odihna si sarbatoare. De altfel, nici nu era nevoie. Omul era in rai si munca era usoara, el nu avea nevoie de odihna. Dupa caderea in pacat, munca a devenit mai grea. Insa, chiar atunci omul n-a serbat ziua a saptea. Nu se spune nicaieri ca Noe, Avraam sau Iacov ar fi serbat simbata. Moise a instituit sabatul, spre a curma nemultumirile poporului din pustie, care murmura din cauza greutatilor, facindu-I sa-si aminteasca de Dumnezeu care-l scosese din robie.
Cit despre odihna Domnului din ziua a saptea aceasta insemna sfirsitul creatiei. Caci nu ni se mai spune ca “s-a facut seara si s-a facut dimineata”; n-a mai urmat o alta zi, ci ziua a saptea insemneza epoca de dupa creatie, pina la sfirsitul lumii, in care Dumnezeu nu mai creeaza, dar desigur El are grija de lume. De aceea aceasta epoca se numeste sabat, odihna. Ea priveste pe Dumnezeu. Insa ziua de odihna pentru om, vine printr-o porunca, prin porunca lui Moise (Iesire XVI, 23-30 si Iesire XX, 8-11) (cf. Deheleanu).
Se mai afirma aceiasi crestini ca totusi serbarea simbetei este obligatori si pentru toti crestinii pentru ca Domnul Hristos n-s desfiintat poruncile legii vechi. Astfel, El spune: “Sa nu socotiti ca am venit sa stric legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa plinesc” (Matei V, 17).
Insa, adevarul spuselor Mintuitorului este urmatorul: in Domnul Hristos s-au implinit profetiile mesianice. El admite in esenta Sa legea morala a Vechiului Testament, dar o desavirseste, o adinceste si o completeaza cu noi sfaturi si porunci. De aceea, El spune: “Ati auzit ca s-a zis celor de demult... Eu insa va spun voua” (Matei V, 21-22). Multe lucruri din legea veche erau umbre, simboale, prefigurati ale Noului Testament care trebuiau sa dispara si au disparut. Mai mult, El a infiintat o lege noua. Astfel, la infiintarea Sfintei Euharistii El spune: “Acesta este singele Meu, al legii celei noi...” (Matei XXVI, 28; Luca XXII, 20). Deci printre institutiile din legea veche care s-au desfiintat ca nemaiavind nici un rost este si serbarea simbetei.
Se mai afirma de crestinii atit de iubitori ai Vechiului Testament si ai sabatului, ca acesta totusi trebuie tinut pentru ca era si inainte de Moise. Caci in Decalog se spune “Adu-ti aminte de ziua odihnei...” (Iesire XX, 8).
Insa s-a amintit ca simbata nu s-a instituit de Moise prin proclamarea Decalogului, ci citva timp mai inainte, cu ocazia stringerii manei din pustie, fapt amintit in capitolul XVI, 23-30. Deci, “adu-ti aminte” din Iesire XX, 8, se refera la acest moment si nu la o perioada de timp mai veche.
|