[TINERI PENTRU ROMANIA]

PENTRU ROMÂNIA!

Redau mai jos un pasaj din scrisoarea lui Coteanu Mircea, medic militar, adresată soţiei sale, Elena:

"22 noiembrie 1941

Draga mea,

[...]E uimitor de cât eroism şi spirit de sacrificiu dau dovadă soldaţii noştri!
Ieri, la trei după-miază, regimentul nostru a atacat o poziţie sovietică bine întărită: tranşee, cuiburi de mitraliere, artilerie de câmp, sârmă ghimpată pe o adâncime de vreo zece metri, stâlpi de beton de peste doi metri înfipţi oblic în pământ şi arici din şine de cale ferată împrăştiaţi peste tot.
Pe la două artileria noastră a declanşat o canonadă intensă. Totul se cutremura. La trei comandantul lansează o rachetă de semnalizare ca artileria să înceteze focul şi să ne permită să înaintăm. Din păcate poziţia sovieticilor a rezistat destul de bine tirului nostru.
Până la ora două oamenii au dormit liniştiţi, fiecare pe unde a apucat, frânţi de oboseală după o săptămână de lupte continue. Unul dintre ofiţeri spunea: "Mi-e milă de ei, nu îndrăznesc să-i trezesc".
E dat semnalul de atac. Din toate părţile se aud voci strigând: "Înainte!", "La atac!", "Pentru România!" şi unii cântă "Trei culori" de răsună şi cerul şi pământul.
E sublim să vezi un astfel de elan la oameni în campanie de mai multe luni de zile! Ofiţerii cad unul câte unul, oamenii la fel, dar continuă să înainteze. Un pluton ajunge la sârma ghimpată. Mai mulţi oameni mor încercând să taie o breşă prin ea. Ce-i de făcut? Înainte? Pare imposibil! Înapoi? Exclus... În vremea asta de la adăpostul poziţiei lor sovieticii trag în noi cu tot armamentul din dotare. Oamenii se adăpostesc cum pot. Văzând dificultăţile cu care se confruntau ai noştri comandantul le trimite un agent de legătură pentru a le spune să se retragă, dar acesta cade secerat de o rafală de mitralieră. Alţi doi agenţi de legătură trimişi de comandant au aceeași soartă. Atacul continuă, ai noştri ajung în tranşeele sovieticilor şi spre seară, luptând exemplar, reuşesc să le ocupe.
După luptă sunt aduşi cincizeci de răniţi.
Admirabil stoicism! Niciun rănit nu se plânge de soarta sa deşi mulţi dintre ei au răni foarte grave. Unul agonizează pe o targă scuipându-şi plămânii. Altul, alături de el, zace inconştient cu resturi de creier pe gât şi pe umeri. Un altul rănit în trei locuri şi rănit din nou în timp ce era transportat, pierde abundent sânge. Făceam eforturi ca să-mi reţin lacrimile şi aproape fără voia mea am exclamat: "Doamne, câtă suferinţă!" "Nu contează dom' doctor. Luptăm pentru România." mi-a spus unul dintre răniţi cu o voce slabă. Acest erou obscur e mort acum, dar ce măreţe şi sublime sunt aceste cuvinte în gura unui om simplu care s-a sacrificat în floarea vârstei.[...]"

Pasaj reprodus de Tomescu Ionuţ