[doctor_faustus]

Că prin simţirea noastră, înţeleasă ca iubire desăvârşită, prin credinţă dreaptă şi prin cugetare iubitoare de virtute şi sinceră, ne unim deplin cu Hristos, nu va tăgădui nicidecum raţiunea dogmelor noastre. Afirmăm că ele spun foarte drept aceasta. Dar vom arăta că îndrăzneala cu care se spune că nu avem nici o raţiune a unirii după trup cu El se abate cu totul de la de Dumnezeu insuflatele Scripturi. Căci, cum s-ar îndoi careva dintre cei ce obişnuiesc să cugete drept că Hristos este în acest sens viţă, iar că noi, având chipul unor mlădiţe, primim în noi viaţa din El şi de la El? De aceea Pavel zice: „Că un trup suntem, o pâine, cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine” (I Cor. 10, 17).1759 Dar să ne spună cineva cauza şi să ne înveţe puterea tainică a împărtăşirii. Fiindcă pentru ce vine în noi? Oare prin împărtăşirea de Sfântul Lui trup nu vine în noi şi trupeşte Hristos? Deci socotesc că vorbeşte drept. Căci scrie Pavel că neamurile „sunt împreună-moştenitoare (cu iudeii) şi mădulare ale aceluiaşi trup şi împreună-părtaşe ale făgăduinţei, în Hristos Iisus” (Efes. 3, 6). În ce mod s-au arătat ca un trup? Învrednicindu-se să se împărtăşească de binecuvântarea cea tainică (de Sfânta Împărtăşanie), s-au făcut un trup cu El, ca şi fiecare dintre Apostoli. Şi pentru care pricină le-a numit mădulare ale lui Hristos, mai bine-zis mădulare ale tuturor celor ale Sale?1760 Fiindcă scrie: „Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum!” (I Cor. 6, 15). Dar şi Mântuitorul însuşi zice: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (In 6, 56). Din aceasta se poate vedea că Hristos nu spune că va fi în noi numai printr-o relaţie înţeleasă ca o simţire în noi, ci ca o împărtăşire prin fire. Căci aşa precum, dacă cineva ar imprima o ceară în altă ceară şi le-ar face să se topească împreună prin foc, face din amândouă ceva unic, aşa ne unim şi noi cu El, prin împărtăşirea de trupul lui Hristos şi de cinstitul Lui sânge, şi El este în noi, şi noi în El. Căci nu s-ar putea să fie altfel făcuţi vii cei ce obişnuiesc să se corupă, dacă nu s-ar întipări în ei trupeşte trupul Vieţii după fire, adică al Unuia-Născutului. Şi dacă nu se lasă cineva convins de cuvintele mele, să creadă lui Hristos, Care zice: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (In 6, 53-54).

Auzi cum spune clar că, de nu vom mânca trupul Lui şi nu vom bea sângele Lui, nu vom avea în noi, adică în trupul nostru, viaţa veşnică? Iar prin viaţa veşnică se va înţelege, cu deplină dreptate, trupul Vieţii, adică al Unuia-Născutului. Acesta ne va învia pe noi în ziua de apoi. Şi cum, sau în ce mod, o vei auzi desigur, şi eu nu voi pregeta să ţi-o spun. Deoarece s-a făcut trup al vieţii, adică al Cuvântului Care a răsărit din Dumnezeu-Tatăl, a primit şi el puterea vieţii şi este din cele în care viaţa nu poate fi învinsă de moarte.1761 Deci, deoarece a venit Viaţa în noi, nu va suporta legăturile morţii, ci va învinge în mod sigur stricăciunea, fiindcă nu va şti să rabde cele ale morţii, căci, după cuvântul lui Pavel: „stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea” (I Cor. 15, 50). Dar când Hristos a spus: „Eu îl voi învia pe el,” nu a atribuit numai trupului Său puterea de-a învia pe cei adormiţi, ci zice Eu, şi cu mare dreptate, fiindcă Dumnezeu- Cuvântul cel din trupul Său este una cu trupul Său.1762 Căci nu se taie Hristos într-o doime de fii, nici nu va cugeta cineva că trupul e străin de Unul-Născut, precum nu va zice cineva că trupul nostru este străin de sufletul nostru. Când deci Hristos S-a arătat prin acestea ca viţă, iar pe noi, ca mlădiţe, fiind în comuniune nu numai spirituală, ci şi trupească, pentru ce flecăreşte acesta în zadar împotriva noastră, zicând că nu ne împărtăşim trupeşte de comuniunea cu El şi n-a numit viţă trupul Său, ci Dumnezeirea?1763

Notele Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae

1759 Precum spunându-se că împărtăşindu-ne toţi din Hristos, ca pâine, ne facem şi noi o pâine cu El, dar nu se spune că ne facem de aceeaşi fiinţă dumnezeiască, aşa nici spunându-se că suntem mlădiţe ale Lui ca viţă, nu se spune aceasta. Ne facem ca El, sau ne îndumnezeim prin puterea Lui, de care ne umplem, nu prin schimbarea fiinţei noastre în fiinţa Lui dumnezeiască. Şi ne îndumnezeieşte trupul prin trupul Său care e de o fiinţă cu al nostru, pentru că a fost asumat de El, dar şi prin faptul că a rămas totodată şi Dumnezeu. De aceea putem fi şi ca nişte mlădiţe în El. Când Hristos spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi
Viaţa,” declară că e acestea pentru om. Omul înaintează în El, Care e Adevărul, Viaţa, Care e Adevărul viu, Care e Viaţa nesfârşită, umplându-se tot mai mult de El ca Dumnezeu, fără să înceteze să fie om. Cu această aspiraţie este creat omul.

1760 Fiind toţi mădulare ale lui Hristos prin Sfântul Botez şi Sfânta Împărtăşanie, suntem uniţi şi cu alte mădulare, căci facem parte din acelaşi trup.

1761 Trupul nu are viaţă spirituală din materia sa, ci din sufletul său. Iar în Hristos trupul primeşte viaţa care învinge moartea, pentru că El este Viaţa prin Sine şi fără sfârşit. De aceea, prin trupul Lui primim şi noi în trupul nostru rădăcina vieţii veşnice.

1762 Trupul are viaţa sufletului, şi în Hristos trupul are viaţa Dumnezeirii, pentru că sufletul este una cu trupul Său prin unitatea persoanei, sau Dumnezeu-Cuvântul, Care este în trupul Său ca ipostas al Lui, este una cu el. Nu se poate despărţi trupul viu de persoana lui, deci în Hristos nu se poate despărţi trupul de Persoana Lui dumnezeiască. Spunând „Eu”, Hristos include în Eul Său şi trupul Său. Taina persoanei umane constă în faptul că este în acelaşi timp una, dar şi compusă din suflet şi trup, iar taina Persoanei lui Hristos, că este una şi totodată compusă din Dumnezeire şi umanitate, cum spune Sfântul Maxim
Mărturisitorul.

1763 Este aici un nestorianism care e reluat şi de grupările neoprotestante, care afirmă şi ele că nu ne împărtăşim prin Trupul lui Hristos de Dumnezeirea Lui. Deci, dacă Hristos Se numeşte viţă, şi pe noi ne numeşte mlădiţe, Se numeşte aşa numai ca Dumnezeu, de Care noi nu ne putem împărtăşi decât prin relaţie şi simţire. Dar Hristos afirmă că El însuşi, ca Persoană dumnezeiască, ni Se dă prin Trupul Său.

Sursa: Sfântul Chiril al Alexandriei - Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan - Editura IBMBOR, 2000, pag. 928-929