[doctor_faustus]

Unul este şi Duhul Sfînt, enunţat de asemeni separat, dar unit cu Tatăl cel unic prin Fiul cel unic, Care completează prea Sfînta şi fericita Treime. Intimitatea Sa cu Tatăl şi Fiul o vădeşte foarte clar faptul că n-a fost rînduit printre creaturi, ci aparte, pentru că El nu este o (creatură) dintre cele mai multe, ci unul (creator). După cum Tatăl este Unul şi Fiul este Unul, la fel şi Duhul Sfînt Unul este. Prin urmare, atît de departe se găseşte faţă de natura creată, pe cit de departe se află Cel ce este unic faţă de creaturile cele ce sînt multe (la număr); este atît de unit cu Tatăl şi Fiul, pe cît de unită este celula de celulă. Şi nu se vede numai de aici că participă la firea (lui Dumnezeu), ci şi din faptul că se spune (despre El) că este «din Dumnezeu»; nu după cum provin de la Dumnezeu toate (creaturile), ci provine din Dumnezeu (ca Dumnezeu), nu prin naştere ca Fiul, ci ca suflare a gurii Sale. Desigur, gura (nu trebuie înţeleasă) ca mădular (al lui Dumnezeu), nici Duhul, ca o suflare ce se risipeşte, ci gura (trebuie înţeleasă) într-un chip vrednic de Dumnezeu şi Duhul ca fiinţă vie, dătătoare de sfinţenie. In felul acesta se exprimă intimitatea (cu celelalte persoane) şi se păstrează insondabil modul provenienţei (Sale). (Duhul) se mai zice şi Duh al lui Hristos, pentru că este legat fiinţial de El. «Dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acesta nu este al lui Hristos». De aceea, numai El îl măreşte pe Domnul după vrednicie. Pentru că, zice (Domnul) : «El, (Duhul), Mă va slăvi», nu, după cum creatura, ci ca Duh al Adevărului, făcînd să strălucească adevărul, şi ca Duh al înţelepciunii, descoperind în măreţia Sa pe Hristos, Puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Îl slăveşte apoi ca Mîngîietor, făcînd cunoscută în El bunătatea Paracletului care L-a trimis şi în vrednicia Sa (făcînd să strălucească) strălucirea Celui din Care a provenit.

sursa: Sfântul Vasile cel Mare - Despre Sfântul Duh - PSB 12, Editura IBMBOR, 1988

For as there is one Father and one Son, so is there one Holy Ghost. He is consequently as far removed from created Nature as reason requires the singular to be removed from compound and plural bodies; and He is in such wise united to the Father and to the Son as unit has affinity with unit. And it is not from this source alone that our proofs of the natural communion are derived, but from the fact that He is moreover said to be „of God;“ (2 Corinthians 1:12) not indeed in the sense in which „all things are of God,“ but in the sense of proceeding out of God, not by generation, like the Son, but as Breath of His mouth. But in no way is the „mouth“ a member, nor the Spirit breath that is dissolved; but the word „mouth“ is used so far as it can be appropriate to God, and the Spirit is a Substance having life, gifted with supreme power of sanctification. Thus the close relation is made plain, while the mode of the ineffable existence is safeguarded. He is moreover styled 'Spirit of Christ,' as being by nature closely related to Him. Wherefore „If any man have not the Spirit of Christ, he is none of His.“ (Romans 8:9) Hence He alone worthily glorifies the Lord, for, it is said, „He shall glorify me,“ (John 16:14) not as the creature, but as „Spirit of truth,“ (John 14:17) clearly showing forth the truth in Himself, and, as Spirit of wisdom, in His own greatness revealing „Christ the Power of God and the wisdom of God.“ (1 Corinthians 1:24) And as Paraclete He expresses in Himself the goodness of the Paraclete who sent Him, and in His own dignity manifests the majesty of Him from whom He proceeded.

sursa: De Spiritu Sancto (Basil)
http://www.newadvent.org/fathers/3203.htm