In iunie 2010, poetul Adrian Paunescu isi lua ramas-bun, nelasand insa sa scape ocazia de atrage atentia din nou, cu a domniei sale, trista si patetica "Scrisoare catre urmasii mei":
Trec prin momente grele de viață. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naștere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei și Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni și asupra căruia n-am insistat în discuțiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere.
Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, și oamenii vor înțelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această țară, de soarta căreia eu nu mă pot despărți. Știți prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esențiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simțeam că trebuie să mi-l aplic și pe care, după aceste analize, mi-l confirmă și medicii, mă obligă la retragere, discreție, resemnare.
Desigur, sunt un om viu și, cu excepția momentelor de disperare pe care le traversez, la întretăierea dintre nenorocirea poporului din care fac parte și suferința ființei care sunt, mi-e încă dragă viața și, în principiu, am încă multe de făcut pentru cel mai drag copil pe care mi l-a dat Dumnezeu, adolescenta Ana-Maria Păunescu. Scrisoarea mea către voi nu e o cedare, ci o alarmă. Trăiesc în condiții tot mai grele și mai umilitoare, mi s-au luat și mi se iau, în permanență, drepturi, nu știu din ce voi putea plăti, la toamnă, obligațiile firești. Ani și ani am tot sesizat pe proprietarii televiziunilor particulare din România, dar și televiziunea publică, asupra situației mele, ca om care știe să facă televiziune și este oprit de la acest exercițiu.
Visul dușmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieși din casă, cum aș fi putut până ieri. Să fie liniștiți, eu devin un caz clasat pentru domniile lor. Dacă lui Dan Voiculescu și lui Sorin Vântu ar trebui să le mulțumesc pentru momentele excepționale pe care mi le-au oferit, surprinzătoare mi s-a părut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat și doritor de atitudini mai puțin previzibile, care, de câteva luni, a uitat și ce promisese, și să răspundă la telefon. Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărțim supărați.
Dragii mei copii, problema cea mai mare este prăbușirea țării. O emisiune de televiziune vine și trece. La urma urmei, nu e nicio obligație, pentru nimeni, să ofere spațiu de emisie nimănui. Cum aș putea eu să uit sprijinul pe care mi l-a acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca să poată apărea Cartea Cărților de Poezie?
Îmi vin în minte, acum, momente de grație ale vieții mele. Așa cum nu pot uita cumplita batjocură la care am fost supus, în cele două regimuri politice pe care le-am traversat, în anii '50-'60, pentru că eram fiul unui anti-comunist, pușcăriaș politic în anii '85-'90, pentru că aș fi condus revista și cenaclul nemulțumiților din partid, iar după 1989, pentru că aș fi fost prea comunist. Au fost nopți și zile în care mai aproape îmi era moartea decât viața. Totuși, niciodată n-am fost atât de deprimat și de însingurat ca în acești ultimi ani. Fac parte dintr-un partid politic care n-a simțit niciodată nevoia să se intereseze de situația mea reală și să încerce să-mi fie folositor. N-am intrat în găști, n-am primit recompense pentru apartenența la găști.
Am crezut și cred că numele meu trebuia să îmbogățească partidul în care m-am înscris de bunăvoie. Acum, însă, nici pentru ambiții de mărire nu mai e timp. Esențial pentru mine e să trăiesc și să-mi văd țara ridicându-se. Căci nefericirea programată în care trăiește poporul român mi se pare din ce în ce mai ofensatoare și mai nejustificată.
În vremea lui Ceaușescu mi se făceau reproșuri grave că nu sunt corect și disciplinat conform cu linia partidului. După moartea lui Ceaușescu am suportat ani și ani reproșul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceaușescu își recâștigă un loc de merit în istoria națională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunța în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul trebuia să cadă. Și nici nu mă pot preface a nu înțelege rolul complex, de bine și rău, al liderului. Dar acum? Ultimele săptămâni ne pun într-o condiție umilitoare și tragică. Poporul român e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud și nu mai văd nimic, după ce au sărit la beregata salariilor, a pensiilor și a indemnizațiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer poporului român bani, după ce i se iau banii. Oligofrenii îi amenință pe cei care nu dau, firește, benevol, bani pentru tășcălăul Băsescu-Boc și ceilalți. O râvnă specială dovedesc nemernicii să dărâme instituția drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor gorilelor păroase din jungla noastră! Înapoi în preistorie!
Cam asta e situația despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e mișcarea preferată a timpurilor noastre: prăbușire. În ceea ce mă privește, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să știți ce e cu mine și să nu vă surprindă nici una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfățișare concretă relației dintre noi și viitoarei despărțiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat și se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat și se autodistruge.
Trebuie sa recunosc ca sunt poezii ale lui AP care mi-au placut in tinerete, pe vremea Cenaclului Flacara. Insa dupa '89 am fost nevoita sa-mi schimb parerea. Trist si dezarmant pentru mine este faptul ca refuza sa accepte realitatea; se vede in pielea unui erou, si inainte si dupa caderea comunismului, dar multi il considera doar un profitor si un oportunist pentru a-l mai baga in seama.
Pacat, pentru ca talantii pe care i-a primit a gasit de cuviinta sa-i pastreze ingropandu-i, protejandu-i prin diverse luari de pozitii care au starnit repulsia multora dintre noi.
Cert e insa un lucru:nu va ramane in anonimat nicicum, va ramane in amintirea multora dintre noi printr-o parte din poeziile sale, cantecele cenaclului, o parte din tineretea mea si a multora dintre noi .
Crestineste, este normal sa incerc un gand de parere de rau pentru suferintele de care are parte si sa indrept o scurta rugaciune:Dumnezeu sa-l aibe in paza Sa! Amin.
Last edited by carmina; 03.11.2010 at 19:38:46.
|