În credinţă trebuie să fim statornici, să păstrăm adevărurile de credinţă primite, să le sfinţim prin viaţa şi faptele noastre.
Trebuie să ştim că adevăratul credincios, în viaţa duhovnicească nu stă pe loc, căci starea pe loc e deja o cădere, ci el caută să urce tot mai sus. Stă în luptă cu sine însuşi, ca să nu cadă în păcat, ci să fie în orice moment treaz, căci Hristos ştie în orice moment ce facem noi.
Credinţa statornică, adevărată, lucrătoare în iubire, pe care Biserica ne-o împărtăşeşte prin învăţătura lui Hristos şi tradiţia ei de veacuri, ne face să tindem după sfinţenia vieţii în Hristos.
Mântuitorul ne-a dat putere, prin lucrarea Sf. Duh, să ajungem la asemănare cu El, chemându-ne la sfinţenie: “Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru din ceruri desăvârşit este” (Matei 5, 48). În acest duh ne vrea Hristos, al sfinţeniei, “ca toţi să fim una precum Noi una suntem” (Ioan 17, 21-22), ca să fim sfinţiţi în adevăr (Ioan 17, 19) şi să se preamărească Hristos în noi. Voia Lui să o împlinim fiindu-i credincioşi şi ascultători, împlinitori până la moarte, exemplu îi avem pe strămoşii noştri. De aceea să ne aducem aminte de ei, care ne-au grăit nouă cuvântul lui Dumnezeu, să privim cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi să le urmăm credinţa (Evrei 13, 7).
Dar credinţa noastră în Hristos trebuie dovedită prin împlinirea faptelor, căci după Sf. Apostol Iacob: “Şi dracii cred” (2, 19) dar voia lui Dumnezeu nu o fac. Să fim întăriţi în adevărul mântuitor, după pilda femeii din Evanghelie, care prin credinţa ei puternică s-a tămăduit, iar Iair crezând a văzut puterea lui Dumnezeu, care are stăpânire asupra vieţii şi morţii. Statornici în lucrarea binelui, făuritori ai păcii, primind Sf. Taine, prin care ne îmbrăcăm cu Hristos, ne pecetluim în Duhul lui Dumnezeu, ne unim cu Hristos, primind curăţia şi întărirea vieţii în orice moment, căci fiii lui Dumnezeu suntem, fraţi ai lui Hristos prin credinţa noastră, suntem chemaţi să fim împreună moştenitori ai veşnicilor bunătăţi.
Suntem datori să ne rugăm mai mult, să cerem mai multă tărie credinţei noastre, să credem în lumină (Ioan 12, 36) ca să umblăm ca fii ai luminii, căci oricine va crede întru El nu se va ruşina (Romani 10, 11). Să căutăm, dar, ajutorul Domnului, să-l căutăm cum L-a căutat Iair, la Mântuitorul nostru! Să ne întoarcem toţi la Hristos, la Mângâietorul celor întristate! Să nu ne cadă greu să ne plecăm genunchii înaintea celui Atotputernic. Să nu amânăm a ne deschide inima înaintea Mântuitorului lumii. Hristos este dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi El sălăşluieşte în inimile noastre prin credinţă (Efeseni 3, 17). Avem posibilitatea ca în urcuşul nostru duhovnicesc să stăm neclintiţi pe piatra credinţei care este Hristos. Să ne facem sufletul nostru sălaş Lui, unde va veni cu Tatăl şi cu Duhul pentru a întări viaţa noastră în slujirea în Duh şi în adevăr şi-n orice moment şi prin orice faptă să preamărim pe Dumnezeu în care credem. Amin.