Mă, iar ai
îndrăznit? Ce crezi că va urma? Și ce anume poate să urmeze? Dar cine crezi dumneata că e curios și interesat de ispisisikaa domniei tale? Nu crezi că mi se face lehamite de îndrăznelile celui
îndrăzneț? Care se ascunde în luminile rampei de lansare a întietăților în deșertăciuni...
Mă ia cu înfrigurare la fiecare ironie macabră și la toate ghilimelele și la fiecare
distracție cu care vă
delectați poftele așa ca la o
sărbătoare... poftele cele rele la sărbătoarea păcatului și mîndriei că nu vă mai este frică să huliți... dar când veți înțelege cu adevărat ceea ce faceți și ați făcut mereu, atunci o să plângeți și speriate o să vă plângeți ca niște ispisicuțucuțe ce abea au făcut ochi, abea de li s-au deschis ochișorii, o să plângeți și o să miorlăiți de mama focului pe la toate porțile, dar nu o să vă mai primească nimeni, de frică să nu și-l bage înăuntru pe
necuratul...
Eu mereu v-am făcut atente și am strigat ca la armată:
ATENȚIUNIUNE! dar tot
degeaba... mereu
degeaba... că inima plină de
cafea bate cum vrea ea, și bate ca milițianul, bate ca plumbul, bate ca fierea, bate ca berea, bate ca rahatul turcesc, bate ca șerparul șerpesc, și beată de vris
ea nu mai simte pe Adevărul și dacă nu mai simte atunci ce vei face oare? Căci ochiul este lumina trupului și dacă el este
întuneric atunci cu cât mai mult va fi întuneric
întunericul care este în tine? Și cu cât mai mult întunericului?
Deci tratați-vă de pofta asta atât de mare de a pofti
întietatea măririi de sine prin minciuni, diversiuni și învârtoșeri distractiv mustrative... că asta nu e veselie ci sadism, sminteală, urâciune, răutate, răzbunare și hulă plină de nepăsare... nepăsare de ziua voastră de mâine, de ceasloavele următoare ale zilei...
Cum să vă tratați? Cu
multă pace... și
virtute... multă,
multă virtute.