Jean-Claude Larchet talcuieste cuvintele Sfintilor Parinti despre iubirea crestina :

Practicile caritabile cer din partea celui ce le implineste ca latura materiala sa fie dublata de o latura deopotriva afectiva si spirituala, pe care o putem exprima prin cuvantul „compatimire”. Trebuie sa amintim in aceasta privinta faptul ca daca practicile caritabile sunt in mod obisnuit desemnate, in Scriptura si in scrierile patristice, prin cuvantul „milostenie”, termenul grec din care provine -eleemosune – inseamna, pe langa fapta de milostenie, si „mila”, „compatimire”.

Altfel spus, practicile caritabile constau si in sprijinul psihologic, si in ajutorul duhovnicesc acordate aproapelui sub forma consolarii si a imbarbatarii sale. In toate acestea, ele implica un angajament personal, care nu poate lipsi din nici o opera caritabila, pentru ca iubirea este fundamental daruire de sine. Sa ne amintim aici de cuvantul Domnului, care zice: Dati mi­lostenie intai pe cele dinauntru (Lc. 11,41).

In fine, iubirea de aproapele, caritatea, socotita in spiritualitatea ortodoxa drept suma tuturor virtutilor, implica o multitudine de simtiri si purtari duhovnicesti care trebuie sa se manifeste in practicile caritabile, potrivit oglinzii pe care ne-o pune inainte Apostolul Pavel, spunand:

Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda (I Cor. I 13, 4-7).

Caritatea, potrivit Parintilor, se arata mai ales prin bunavointa, bunatate, blandete, rabdare, compatimire, binefacere…
Practicile caritabile, ca gesturi exterioare, se intemeiaza, sunt conditionate si cer in prealabil o lucrare launtrica, asupra sufletului, din care se nasc aceste stari dudovnicesti pomenite mai sus, pe care traditia spirituala ortodoxa o numeste chiar praxis; lucrare ascetica de curatire a sufletului de patimi, care sunt forme de alipire de sine sau de lumea privita in afara lui Dumnezeu.

Parintii spun ca dragostea desavarsita nu se arata decat in omul care s-a curatit de toate patimile sale, caci numai el poate sa se lepede de sine, sa se deschida si sa se daruiasca cu totul, intrand intr-o relatie de unire curata si frumoasa cu aproapele si cu Dumnezeu”.
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...-s/#more-19159